Ludovic Orban demisionează de la șefia Camerei Deputaților – VIDEO

Fostul lider liberal Ludovic Orban a anunţat miercuri că şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

El a precizat că demisionează pentru că a anunţat această demisie, pentru că el consideră că pentru a gira astfel de funcţii este necesară legitimitate, dar mai ales pentru că nu mai poate fi părtaş la decizii luate de o conducere instalată cu forţa la conducerea PNL.

”Am anunțat încă din campania internă că dacă nu voi fi ales îmi voi prezenta demisia. În urmă cu cinci minute mi-am scris demisia și am înaintat-o către Biroul permanent și către secretarul general al Camerei Deputaților.

Demisionez din mai multe motive. Am anunțat această decizie. Pentru a putea gira astfel de funcții, nu poți să girezi astfel de funcții decât dacă beneficiezi de legitimitate.

Motivul demisiei este legat și de faptul că nu mai pot să fiu părtaș cu decizii luate de o conducere instalată cu forța, decizii care nu mai au nicio legatură cu angajamentele luate de PNL”, a declarat Ludovic Orban.

”Am promis românilor 4 ani de stabilitate, pace politică, în care să construim, să investim, să asigurăm creșterea veniturilor cetățenilor, un salt în dezvoltarea României.

Ce a făcut gruparea demolatoare care l-a susținut pe Cîțu, în frunte cu Iohannis? Au impus o conducere împotriva voinței reale a membrilor PNL și și-au încplcat toate agajamentele luate în fața cetîțenilor. Eu nu pot fi părtaș și complice la decizii care trebuia să mă facă să încalc legea.

Nu pot fi părtaș la ce urmează să se întâmple în România. PNL a fost total decredibilizat, coaliția de centru-dreapta a fost făcută praf. Nu pot fi părtaș la acest proiect nebunesc care aruncă România în aer și lasă românii fără guvern și instituții care să le apere sănătatea și viața.”, a mai spus Orban.

Întrebat dacă intenționeză să-și facă un nou partid, fostul lider liberal a spus că dacă va lua o astfel de decizie o va anunța.

”Dacă voi lua o astfel de decizie, o voi anunța. Eu am prezentat ce cred că e corect – refacerea coaliției, care depinde de un singur lucru: desemnarea de către PNL a unui premier respectat și onest”, a mai spus deputatul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati