Addison Lee Ltd., cea mai mare companie de taxiuri din Londra, oferă un salariu de 5.000 de lire sterline (6.861 de dolari) pentru patru săptămâni de lucru, în ideea de a putea recruta şoferi în contextul crizei naţionale de angajaţi cu care se confruntă Marea Britanie, transite Bloomberg, potrivit agenției de presă Agerpres.
Salariul este garantat pentru prima lună de lucru, iar în schimb şoferii trebuie să efectueze 140 de călătorii, a informat compania de taxi într-un comunicat de presă difuzat vineri. Alte beneficii suplimentare includ zile libere plătite şi pensie.
Brexitul a lăsat Marea Britanie cu un deficit de muncitori în diferite sectoare de la agricultură şi servicii bancare, până la vânzările cu amănuntul şi transporturi. De exemplu, criza de şoferi de camion a declanşat probleme de amploare în aprovizionarea cu carburanţi precum şi blocarea porturilor britanice. Zilele trecute guvernul de la Londra a decis să relaxeze regulile privind imigraţia în ideea de a putea atrage mai multe mii de măcelari din străinătate şi a furniza astfel mână de lucru necesară pentru procesarea porcilor care riscau să fie sacrificaţi la ferme.
În ceea ce priveşte firma de taxi Addison Lee, aceasta încearcă să angajeze 1.000 de şoferi după ce în perioada august – septembrie numărul călătoriilor a crescut cu peste 40%. Compania se aşteaptă ca tendinţa de creştere să continue până la sărbătorile de Crăciun.