Gabriela Firea vrea să achiziționeze 830 de noi mijloace STB pentru București

Edilul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că Primăria Generală achiziționează 830 de noi mijloace STB, în valoare de 474 de milioane de euro provenite din bugetul local, fonduri europene nerambursabile și fondul pentru mediu.

“Fac apel la parlamentari să adopte amendamentele propuse de Primăria Capitalei, astfel încât linia de tramvai să poată fi folosită de autobuze, pentru un transport public local mai rapid, la fel ca în marile capitale europene”, a declarat primarul Bucureștiului.

Primarul General, Gabriela Firea, s-a aflat astăzi la depoul Dudești, unde, alături de doamna Viorica Dăncilă, fost premier, de primari de sector, parlamentari, consilieri generali, conducerea STB și specialiști în transporturi, a participat la întâlnire cu reprezentanți ai sindicatului reprezentativ al STB.

“Transportul public a fost încă din primele zile de mandat pe lista mea de priorități. Peste 2.000.000 de bucureșteni folosesc zilnic serviciile de transport public local pe care le asigură Primăria Capitalei, prin STB. Este vorba despre cel mai mare operator de transport public din România, care, deși vital pentru bunul mers al Capitalei, a fost privat de investiții ani la rând. Ne-am asumat achiziția a 830 de mijloace noi, performante de transport în comun, pentru a crește calitatea transportului public – fiind alocate sume în valoare de 474 de milioane de euro provenite din bugetul local, fonduri europene nerambursabile și fondul pentru mediu”, a ținut să precizeze Gabriela Firea.

În București se află, în acest moment, 400 de autobuze noi Euro VI, PMB având în procedură avansată de achiziție 100 de troleibuze moderne, cu autonomie, din gama de 12 metri, 100 de noi tramvaie și 100 de autobuze electrice. Pentru cele 130 de autobuze hibrid Primăria Capitalei a semnat recent contractul cu Merceres-Benz.

Vasile Petrariu, preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, a vorbit despre importanța înnoirii cu 40% a parcului auto al STB, ca urmare a investițiilor realizate în ultimii ani de Primăria Capitalei, și despre succesul reorganizării fostei regii în societate comercială.

În prezent, STB SA operează, zilnic, 192 de linii de transport, din care 41 de linii regionale, cu circa 1.200 autobuze, 200 troleibuze și 290 tramvaie.

Totodată, în acest an a fost lansată, aplicația infoSTB, cu ajutorul căreia utilizatorii își pot configura foarte ușor traseele și primesc informații despre sosirea vehiculelor în stații și timpii de călătorie. Până la finalul acestui an, prin intermediul aplicației, bucureștenii vor putea achiziționa și titlurile de călătorie, prin sms, card bancar, sau alte aplicații electronice de plată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati