Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că sunt șanse ca din 8 noiembrie, când elevii de la stat reiau cursurile după vacanța impusă de două săptămâni, să se intre în școală online.
Întrebat dacă există șanse ca din 8 noiembrie școala să înceapă online, Cîmpeanu a răspuns:
„Da, există șanse, dar chiar și așa am salvat două săptămâni de prezență fizică. Îmi păstrez convingerea că școala online generează pierderi. Dar pentru că nu mai putem lungi vacanța, trebuie să înceapă școala, vrem să înceapă cu prezență fiziă, dar dacă numărul de infectări nu ne lasă, nu avem altă soluție decât școala online”, scrie Hotnews.ro.
„Decizia finală o vom anunța pe 5 noiembrie, pentru că nu are sens să modifici structura anului școlar, să faci un anunț că revii la școală pe 8 noiembrie și să te trezești pe 8 noiembrie că situația epidemiologică nu permite. De asta am spus 5 noiembrie, vineri, și de asta apare și în decizia CNSU, dată la care sunt obligat să dau ordinul de ministru cu modificarea structurii. Pe 5 noiembrie vom avea date certe cu privire la numărul de infectări”, a precizat ministrul.
De luni, 25 octombrie, până vineri 5 noiembrie elevii și preșcolarii de la stat sunt în vacanță impusă, iar școlile și grădinițele private sunt închise, neputând să facă ore fizic.
Ministrul a anunțat marți că cele două săptămâni de vacanță se vor recupera în ianuarie, cu prezență fizică, între 3-14 pentru elevii de gimnaziu și liceu și între 10-14 pentru cei din ciclul primar, care ar fi avut oricum o săptămâna de vacanță în octombrie.