Numărul imobilelor vândute a crescut. Cele mai mari cifre – în București și Ilfov

Un număr de 58.334 de imobile au fost vândute în luna octombrie 2019 la nivelul întregii țări, cu aproape 11.000 mai multe față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), scrie agenția de presă Agerpres.

Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna octombrie a acestui an este cu 5.496 mai mare față de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în București – 11.098, Ilfov – 5.216 și Cluj – 4.047. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Sălaj – 343, Vaslui – 313 și Olt – 108.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna octombrie 2019, a fost de 33.928, cu aproximativ 6.000 mai mare față de luna octombrie 2018.

Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 8.196, Ilfov – 2.436 și Cluj – 2.048. La polul opus, se află județele Mehedinți – 119, Covasna – 108 și Sălaj – 76. Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a zecea a anului 2019 sunt Timiș – 760, Dolj – 574 și Brăila – 557.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati