Președintele Federației Comunităților Evreiești din România: Viitorul tuturor va fi transformat de felul în care vom ști să luptăm cu pandemia

Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Silviu Vexler, spune că caccinarea înseamnă o șansă pentru salvarea vieții, iar fiecare viață este sacră.

„Federația Comunităților Evreiești din România (FCER) a susținut și a promovat încă de la început campania națională de vaccinare împotriva COVID-19. Vom continua. Am făcut acest lucru fiind convinși că este o datorie fundamentală pentru siguranța fiecărui membru al comunităților evreiești dar și față de întreaga societate, de toți cei care sunt în jurul nostru. Pentru că ne dorim să fim, din nou, împreună cu întreaga comunitate, față în față. Alături de colegii din Conducerea Executivă a Federației, m-am vaccinat fără rezerve, imediat ce am avut această posibilitate.

În curând voi primi și a treia doză de vaccin. Principiu central al iudaismului și una din cele mai importante obligații ale evreilor, “Pikuach Nefesh” înseamnă că salvarea unei vieți are prioritate peste orice altceva. Ca atare, viața, toată viața, indiferent de forma ei, este sacră. Doar D-zeu poate hotărâ când începe și când se termină. Omul trebuie să facă tot ceea ce îi stă în putere pentru a o prezerva.

  • Pandemia este provocarea definitorie a generației noastre. Viitorul tuturor va fi transformat de felul în care vom ști să luptăm cu ea, de modul în care vom înțelege să depășim toate greutățile. Îmi aduc aminte o poveste pe care obișnuia să o spună Marele Rabin Menachem Hacohen.

 

  • În timpul unor inundații, un om nu accepta să își părăsească casa. Pe măsură ce situația devenea din ce în ce mai gravă, a refuzat să plece cu o mașină, apoi cu o barcă și într-un final cu un elicopter. De fiecare dată spunea că este credincios și că D-zeu îl va ajuta. După ce a murit, ajuns la judecata divină, a întrebat de ce nu a fost salvat. D-zeu a răspuns că I-a oferit toate șansele de care avea nevoie pentru a se salva, dar a refuzat de fiecare dată.

Cea mai bună armă, cea mai bună șansă pe care o avem acum este vaccinul. În cadrul întâlnirii care s-a desfășurat la Templul Coral, împreună cu domnul Prim-Rabin Rafael Shaffer, i-am mulțumit domnului Col. Valeriu Gheorghiță – președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) pentru colaborarea deosebită avută cu FCER în această perioadă, pentru timpul acordat și disponibilitatea pentru dialog, ori de câte ori a fost necesar. Am apreciat susținerea constantă a domnului Dr. Raed Arafat – șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) pentru comunitățile evreiești și înțelegerea arătată de domnia sa față de particularitățile și tradițiile evreiești, încă de la începutul pandemiei.

De asemenea, am subliniat implicarea și importanța sprijinului primit din partea Secretariatului de Stat pentru Culte pentru desfășurarea în condiții bune, cu respectarea normelor sanitare, a vieții religioase evreiești din România, inclusiv pentru soluționarea dificultăților care au apărut inevitabil în această perioadă”, a spus Vexler.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati