Deputatul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, la Parlament, că atât el cât şi parlamentarii care l-au urmat prin dezafilierea din grupul PNL nu vor vota o formulă de guvernare PNL-PSD, ci doar reconstrucţia coaliţiei de centru-dreapta cu USR.
„Vreau să dezmint categoric speculațiile lansate în presă de manipulatori din echipa câștigătoare sau din altă zonă, care încearcă să acrediteze ca scuză pentru conducerea PNL și pentru dorința celor mai mulți din conducerea PNL și a lui Iohannis de a face guvern cu PSD, faptul că nu se mai poate reface coaliția de centru dreapta din cauza retragerii parlamentarilor care s-au dezafiliat din grupul PNL.”, a declarat Orban.
”Am purtat aseară o discuție cu toți colegii mei, atât cu cei care s-au retras, cât și cu cei care se vor retrage în viitorul apropiat, iar decizia noastră este foarte clară: Nu vom vota un guvern PNL-PSD, să fie clar„, a subliniat Orban.
„Noi dorim să participăm la reconstrucția coaliției de centru dreapta. De altfel, știți foarte bine că în momentul în care mi-am dat demisia din grupul parlamentar PNL, am spus că trebuie îndeplinite trei condiții ca să revin în grupul PNL și ca să nu mă despart definitiv de colegii mei. Una dintre acestea era refacerea coaliției de centru dreapta.
Ca atare, împreună cu toți colegii cu care am analizat situația, lucrurile sunt foarte simple. Noi nu vom sprijini decât un guvern de centru dreapta, un guvern care să aibă la bază programul nostru electoral Dezvoltăm România, care să creeze cu adevărat politici guvernamentale de susținerea mediului de afaceri, în special a capitalului românesc, de relansare a investițiilor, de susținere a investițiilor publice în infrastructura mare”, a mai spus Orban.
Fostul preşedinte al PNL a afirmat că ”România se află într-o criză politică şi guvernamentală de peste două luni, o criză creată în mod artificial de preşedintele Klaus Iohannis şi de Florin Cîţu, prin distrugerea PNL, suspendarea democraţiei în partid şi preluarea controlului total în forurile statutare, distrugerea coaliţiei de centru-dreapta construită după 6 decembrie, ignorarea cu bună-ştiinţă a tuturor problemelor cetăţenilor români”.
”Nicolae Ciucă a fost pus într-o postură penibilă”
”Această criză politică este perpetuată, tot artificial, tot de preşedintele Iohannis şi de Florin Cîţu”, a arătat Orban, precizând că atunci când a fost desemnat premier Nicolae Ciucă, a spus că, la fel ca şi desemnarea lui Dacian Cioloş, nu are şanse de a obţine o majoritate parlamentară.
”S-au pierdut două săptămâni, Nicolae Ciucă a fost pus într-o postură penibilă, în care în primă fază a zis că merge până la capăt, apoi a fost bătut în retragere, tot la ordin, când s-a constatat că nu există nicio şansă de refacere a majorităţii”, a arătat el.