Mai multe case din incinta Muzeului Satului „Dimitrie Gusti” se află în proces de restaurare

Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” derulează un amplu proces de restaurare a mai multor case din incintă, a anunţat, miercuri, Ministerul Culturii, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, în luna octombrie au fost demarate şi finalizate, din fonduri proprii, lucrări de restaurare la acoperişul oloiniţei Zlatna (instalaţie compusă din două mecanisme din lemn: unul pentru zdrobirea seminţelor şi altul pentru extragerea uleiului) şi împrejmuirea cu gard şi porţi a casei Nereju Mic, iar luna aceasta, lucrările continuă şi la acoperişurile caselor Straja, Voitinel, Fundul Moldovei şi Piua Feneş (instalaţie tradiţională acţionată hidraulic).

„Păstrarea în bune condiţii a patrimoniului deţinut de Muzeul Satului este definitorie pentru a ne asigura că generaţiile viitoare au acces la istoria, tradiţiile şi cultura autentice. Felicit întreaga echipă a muzeului pentru munca depusă şi pentru că aleg să lucreze cu meşteri păstrători ai tradiţiilor româneşti”, a declarat ministrul interimar al Culturii, Bogdan Gheorghiu, citat în comunicat.

Managerul Muzeului Satului, Paula Popoiu, consideră că lucrările de restaurare constituiau „o necesitate stringentă”, având în vedere degradarea accentuată a învelitorilor, care punea în pericol integritatea obiectivelor şi a patrimoniului din interior.

„Importanţa muzeului ca instituţie de cultură de rang naţional, cu peste un milion de vizitatori pe an, impune continuarea lucrărilor de restaurare incluse în Planul de Investiţii, conform notelor de fundamentare aprobate”, a spus Popoiu.

Ministerul Culturii mai informează că echipele de meşteri venite din Maramureş lucrează, zilele acestea, la restaurarea casei din localitatea Fundul Moldovei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati