Firea despre falimentul RADET: Indiferent de sentinţa de astăzi, bucureştenii vor avea în continuare apă caldă şi căldură

Primarul general, Gabriela Firea a transmis, luni, înainte de a se pronunța oficial intrarea în faliment a RADET, că „indiferent de sentinţa de astăzi, bucureştenii vor avea în continuare apă caldă şi căldură. Am luat măsuri din timp pentru a putea garanta continuitatea agentului termic în Capitală”.

Gheorghe Piperea, administratorul judiciar RADET: „Nu credem în declararea falimentului, întrucât interpretarea noastră este aceea că nu este permis de legislaţia în vigoare.”

Primarul General, Gabriela Firea: „Indiferent de sentinţa de astăzi, bucureştenii vor avea în continuare apă caldă şi căldură. Am luat măsuri din timp pentru a putea garanta continuitatea agentului termic în Capitală.

Fac precizarea că o eventuală lichidare a RADET nu înseamnă dispariţia sistemului de termoficare, pentru că activitatea Regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica. Reamintesc bucureştenilor că am preluat RADET, în 2016, în insolvenţă de facto, şi că am solicitat în repetate rânduri acordul consilierilor generali pentru o soluţie de reorganizare a activităţii acestei regii, însă abia în luna februarie, în acest an, a fost acceptată soluţia înfiinţării Companiei Municipale Termoenergetica.

Subliniez că, în ultimii 3 ani de zile, RADET a iniţiat cea mai amplă campanie de reparaţii şi înlocuiri de subansamble tehnice din ultimii ani, fiind inlocuiţi aproximativ 180 kilometri conductă pe circuitele primar şi secundar, din care 30 de kilometri pe reţeaua primară, iar restul pe reţeaua secundară. Pentru anul 2019, se preconizează că vor fi inlocuiţi până la finalul sezonului rece 64 kilometri de reţea, din care peste 20 de kilometri de reţea primară.”

Primarul general a reamintit că au fost finalizate lucrările de modernizare a tronsonului din conducta de termoficare Dn 700 – Magistrala II – III Grozăveşti din Bulevardul Iancu de Hunedoara, care alimentează Cartierul Aviaţiei, zonă afectată de foarte multe avarii în ultimii ani.

Conform RADET, furnizarea agentului termic va fi reluată în 48 de ore.

Astfel, pentru realizarea soluţiei tehnice provizorii (prin care se va asigura continuitatea furnizării agentului termic pe toată durata desfăşurării lucrărilor din tronsonul final) este necesară oprirea agentului termic pentru apă caldă şi căldură pentru 48 de ore, începând cu 11 noiembrie 2019, ora 23,30.

Tot în acest an au fost finalizate lucrări de înlocuire a reţelelor de termoficare în alte zone în care cetăţenii au resimţit disconfort iarna trecută, dintre care amintim: Bulevardul Theodor Pallady, strada Petre Ispirescu, strada Moineşti, strada Ion Berindei, Piaţa Constituţiei, strada Răzoare, staţia de metrou -Păcii, Şoseaua Virtuţii (zona ştrandului Ciurel), Şoseaua Pantelimon, strada Lizeanu, strada Matei Basarab, Câmpia Libertăţii şi Lujerului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati