Semnal de alarmă de la medici: Va sărbători Revelionul doar cine va supraviețui. Pandemia e ca un război

Timp de 12 ore, medici, specialişti şi cercetători au răspuns la cele mai importante întrebări despre vaccinare şi au oferit informații şi explicaţii în privinţa imunizării, la „Maratonul Informării” despre COVID-19, scrie digi24.ro.

Evenimentul transmis online a avut loc la Biblioteca Naţională din Capitală.

Jurnalist: Mai rău se poate în condițiile în care avem vaccin?

Cătălin Apostolescu, managerul Spitalului Matei Balș: „Da, se poate și mai rău. Depinde ce vrem să facem, avem la dispoziție mijloacele de a opri pandemia, dacă le folosim va fi bine, dacă nu le folosim poate să fie și mai rău. Revelionul îl vor sărbători doar cei care vor supraviețui. Cei care vor un nou an trebuie să aibă grijă să supraviețuiască”.

Medicul Cătălin Apostolescu, managerul Spitalului Matei Balș, spune că ar fi nevoie de o schimbare a legislației în România.

Cătălin Apostolescu: „Avem nevoie de legi, pandemia este echivalentul unui război. Avem nevoie de legi pentru pandemie, nu putem pleca la război cu legi de pace”.

Jurnalist: Sunt medici care își iau adeverințe să nu între la COVID, să nu facă gărzi.

Cătălin Apostolescu: „Dacă acum ar izbucni război România – Bulgaria soldații ar spune că au program până la 8 și dacă vrem să lupte după ora 8 va trebui să le plătim orele suplimentare?”.

Șeful DSU, Raed Arafat spune că scăderea numărului de vaccinări este efectul eșecului certificatului verde la votul din Parlament.

Raed Arafat, șeful DSU: „Haideți să corelăm scăderea vaccinării cu ce s-a întâmplat în Parlament, a eșuat votul pe certificatul verde astăzi, când aveam peste 100.000 de vaccinați, a două zi am coborât la 50 și ceva de mii și a treia zi după 40 de mii. Înseamnă că o parte din populație se vaccina că era implementat certificatul verde. Când au văzut că certificatul verde nu se mai implementează nu s-au mai vaccinat. Aici e categoria populației tinere care consideră că nu-i afectează pe ei prea mult.”

Florin Mihălțan, medic pneumolog: „Nouă din zece internați în acut sunt nevaccinați. Al zcelea este, de obicei, în grupa de risc majoră, un om peste 65 de ani, cu o multitudine de comorbidități. Cei vaccinați sunt protejați, cei nevaccinați sunt primii candidați.”

Moderator: Care sunt efectele vaccinului asupra unei persoane care suferă de boli cardiovasculare serioase, cronice?

Gabriel Tatu-Chițoiu, medic cardiolog: „Efectul vaccinului este unul favorabil, adică îl protejează de complicații. Acestea este motivul pentru care în toate țările vaccinarea a început cu aceste persoane, cu risc foarte crescut.”

Modeartor: Dacă ai trecut prin boală și te-ai vaccinat, te mai poți infecta?

Lucian Negreanu, medic gastroenterolog: „Cei care au trecut prin boală și se vaccinează se pare că au o imunitate extrem de protectivă și mult mai durabilă”.

Ioana Mîndruță, medic neurolog: „Din punct de vedere neurologic, sunt simptome care se pot răspândi săptămâni, luni. Întâlnim pacienți care din ce în ce mai mult acuză tulburări de memorie, de concentrare, de atenție, tulburări de gust și miros care persistă sau revin la distanță de momentul infecției acute”.

Valeria Herdea, medic de familie: „Un copil de 15 ani, fotbalist, a venit după COVID și capacitatea lui pulmonară era de 50%. Aia e realitatea zdrobitoare în care a venit părintele cu el: <Ce fac?>. <V-ați vaccinat?>.<Nu>. <De ce?>. <Păi mi-a fost teamă, că dacă o să pățim ceva de la vaccin?>.

Uite prețul! Prețul era acel copil căruia i-ai distrus visul! Copilul se uită disperat la mine când i-am spus: o perioada de timp, între 2-6 luni o să o iei progresiv, o să facem exerciții de respirație, o să mergi la salina, mergem la pneumolog, facem, vedem ce e cu ține. Asta e realitatea! Dincolo de tot ce povestim noi aici, dimensiunea umană a suferinței este zdrobitoare!”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati