Sediu nou pentru plata impozitelor, în Piața Obor

Un sediu nou pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale a fost deschis în Piaţa Obor, anunţă Primăria Sectorului 2, potrivit national.ro.

Amplasat la etajul 2 din noua Piaţă Obor, de pe strada Ziduri Moşi nr. 4, sediul are următoarele avantaje: suplimentarea numărului de ghişee, prelungirea programului de lucru cu publicul, diminuarea aglomeraţiei, acces la numeroase mijloace de transport în comun şi parcare subterană.

În noul sediu funcţionează următoarele ghişee: Serviciul Impunere Persoane Fizice II (exclusiv pentru programările online), Depunere declaraţii taxă de habitat, Ghişeul persoane juridice, Biroul Inspecţie Fiscală.

Programul de funcţionare este următorul:

  • persoane fizice– luni, miercuri şi joi: 08.30 – 16.30; marţi: 08.30 – 18.30;
    vineri: 08.30 – 14.30
  • persoane juridice– luni, miercuri, joi şi vineri: 08.30 – 14.30; marţi: 08.30 – 14.30 şi 16.30 – 18.30.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati