ANPC a ridicat sancțiunea suspendării site-ului Altex.ro. Compania a corectat toate erorile

Compania Altex România a anunțat joi că a refăcut semnalizarea reducerilor pentru unele produse din site-urile altex.ro și mediagalaxy.ro, conform recomandărilor ANPC. În aceste condiții, Autoritatea a ridicat sancțiunea complementară de suspendare a activității pe cele două site-uri ale grupului. 

Compania a plătit cele două amenzi contravenționale emise de ANPC, pentru altex.ro, respectiv mediagalaxy.ro.

,,Ne cerem scuze tuturor clienților pentru erorile comise, le-am remediat imediat cum ne-au fost sesizate. Pe cei care au fost afectați de aceste erori ȋi rugăm să ne contacteze la numărul de telefon ‪021.9196‬ și vor primi tot suportul necesar. Ȋi asigurăm că vom investi ȋn perfecționarea proceselor și sistemelor, astfel ȋncât să le oferim, ȋn continuare, cele mai mici prețuri din România și cea mai bună experiență de cumpărare”, a declarat Andreea Nucă, Director Customer Service Altex România, scrie economica.net.

Pe 12 noiembrie, ȋn ziua de Black Friday, toate magazinele Altex și Media Galaxy vor avea un program special – vor deschide de la ora 07:00 dimineața, astfel ȋncât clienții să aibă mai mult timp pentru cumpărături, evitând aglomerația ȋn interiorul unităților.

ANPC a depistat peste 1.000 de produse cu abateri de preț, afișate pe altex.ro

În data de 9 noiembrie 2021, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au constatat faptul că pe site-ul retailerului Altex, aflat în plină campanie Black Friday, se promovau produse ca fiind la reducere, fără a se aplica reducerile din prețul de referință. Echipele de control ANPC au depistat peste 1000 de produse cu abateri de preț, afișate pe site.

Retailerul electroIT Altex, liderul pieței de profil din România, promova produse ca fiind la reducere de preț, fără a aplica reducerile din prețul de referință (cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus), potrivit unui comunicat al ANPC, instituție care a analizat în data de 9 noiembrie 2021 prețurile de pe site-ul altex.ro. Aceasta în contextul în care, în perioada 28 octombrie şi 24 noiembrie 2021, retailerul organizează Black Friday, cel mai mare eveniment de shopping al anului.

În data de 11 noiembrie, ANPC a anunțat că a amendat 11 companii pentru practici comerciale incorecte. Comercianții raportau reducerile la un preț de referință diferit de cel mai mic preț al lunii anterioare campaniei, așa cum trebuia, potrivit legii. Printre cele 11 companii sancționate s-a numărat și Altex, pentru abaterile descoperite pe site-ul mediagalaxy.ro. Autoritatea a dat 10 decizii de încetare a practicii comerciale incorecte, doar site-ul www.mediagalaxy.ro scăpând, pentru că a remediat abaterile pe loc.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati