Garda de Mediu: Arderi necontrolate în localităţile Glina, Manolache, Bălăceanca

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au depistat, duminică, arderi necontrolate de anvelope, cabluri şi deşeuri din plastic în localităţile Glina, Manolache, Bălăceanca, din judeţul Ilfov, focarele fiind stinse, scrie agenția de presă news.ro.

„Din păcate, în condiţiile în care ceaţa şi lipsa vântului favorizează acumularea de suspensii în atmosferă, în câteva zone din jurul Bucureştiului, au avut loc, din nou, incendieri de deşeuri. Echipele GNM au depistat arderi necontrolate de anvelope, cabluri şi deşeuri din plastic pe raza localităţilor Glina, Manolache, Bălăceanca”, au transmis, duminică, pe Facebook, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu.

Ei au precizat că focarele au fost stinse şi se continuă procedurile pentru sancţionarea contravenienţilor.

FOTO și VIDEO/ Bărbați prinși când se pregăteau să ardă sute de kilograme de cabluri, lângă București

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati