Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi-a manifestat deschiderea de a asigura un spaţiu neutru de desfăşurare a unei dezbateri, în contextul apropierii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, pentru buna informare a opiniei publice şi pentru cultura democratică a societăţii româneşti.
Având în vedere anunţul public al candidatului PNL de a organiza o dezbatere cu formatori de opinie, reprezentanţi ai mass-media şi politologi şi în urma dialogului cu echipa de campanie a candidatului Klaus Iohannis, propunerea SNSPA a fost agreată.
Evenimentul va avea loc marţi, 19 noiembrie, într-un spaţiu neutru politic dar, în acelaşi timp, reprezentativ pentru societatea românească, respectiv în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.
„Subliniem încă o dată importanţa comunicării publice oneste, deschise, echilibrate, care să atingă teme esenţiale privind modul în care funcţionează instituţiile politice din România, modul în care s-a derulat mandatul actual al Preşedintelui României, precum şi direcţiile şi priorităţile care pot contribui la viitorul ţării”, spune SNSPA.