Polițiștii bucureșteni sunt în alertă și caută un criminal periculos. Bărbatul, cetățean vietnamez, și-a înjunghiat mortal, duminică seară, un conațional. Crima a avut loc într-un centru de cazare pentru muncitori din Bucureşti, a transmis antena3.ro
Conform aceleiași surse, din primele informații, se pare că cei doi erau muncitori în construcții, veniți să lucreze în România și că, înainte să ajungă la cearta mortală, ar fi consumat alcool.
„Ieri, în jurul orei 18,00, prin apel 112 a fost sesizat, în incinta unui centru de cazare, un conflict între doi bărbaţi de origine vietnameză, în urma căruia unul dintre ei a fost grav rănit. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 21 şi echipaje de prim ajutor, dar în pofida eforturilor medicilor bărbatul a decedat”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.
Cadavrul a fost ridicat şi transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei.
„În urma investigaţiilor şi audierilor efectuate a fost identificat posibilul agresor, acesta în prezent fiind căutat, având în vedere că imediat după conflict a fugit din centrul de cazare”, se arată în comunicat.
Sursa: Antena3