Ministrul Sănătății după apariția cazurilor de Omicron în România: Trebuie să luăm măsuri temporare

Şedinţă de urgenţă la Palatul Victoria, în această dimineaţă, după ce în România au fost confirmate primele două cazuri de infectare cu Omicron. Este vorba despre doi dintre românii aduşi cu avionul, din Africa de Sud, potrivit antena3.ro.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă i-a convocat pe ministrul sănătătii, pe şeful DSU şi pe directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a vorbit despre ce măsuri trebuie luate pentru prevenirea răspândirii acestei tulpini în România.

Ministrul Sănătății: „Trebuie să luăm măsuri temporare, până ne lămurim ce este cu această tulpină”

„Este o ședință convocată de domnul prim-ministru, domnul Ciucă. La această ședință am fost invitat eu, doamna doctor Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile și domnul doctor Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Vom face o analiză rapidă a situației și a eventualelor măsuri care pot fi luate încât să limităm posibilitatea ca această tulpină să se răspândească rapid în România.

Rafila: „Simptomele sunt minore în cazul celor două persoane care au fost diagnosticate”

Știți bine, că în afară de faptul că este mai transmisibilă, avem extrem de puține informații legate de evoluția clinică a pacienților infectați cu această tulpină și de eficacitatea răspunsului imun după boală sau după vaccinare față de această nouă tulpină. La categoria vești bune este că, în cazul celor două persoane care au fost diagnosticate cu această tulpină, simptomele sunt minore, sau chiar una dintre ele este asimptomatică.

Alexandru Rafila, despre cele două persoane care au fost diagnosticate cu Omicron în România

Nu sunt probleme deosebite, e adevărat ele au fost vaccinate, dar asta nu face  altceva decât să pledeze pentru utilitatea vaccinării care oferă protecție, chiar dacă îmbolnăvirea se produce. În cazul persoanelor vaccinate se pare că evoluția clinică este favorabilă și de multe ori trece neobservată”, a declarat Alexandru Rafila.

Primele cazuri de infectare cu Omicron în România au fost confirmate sâmbătă

Primele două cazuri de infectare cu tulpina Omicron au fost confirmate în România la persoane repatriate din Africa de Sud, a anunțat sâmbătă seara Ministerul Sănătății.

Institutul Național de Sănătate Publică a primit rezultatul primelor secvențieri efectuate la Institutul „Cantacuzino”, care confirmă prezența noii tulpini Omicron la doi dintre pasagerii cursei din Africa de Sud care a aterizat la București în data de 30 noiembrie 2021.

Potrivit Ministerului Sănătății, este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani din județul Brașov și un bărbat în vârstă de 59 de ani din județul Vaslui.

Ambele persoane, izolate la domiciliu, sunt asimptomatice.

Reprezentanții ministerului precizează că se așteaptă rezultatul secvențierii probei recoltate de la sportivul din Baia Mare.

„Precizam că persoana depistată pozitiv care a fost în cursa aeriană din Maroc este confirmată cu varianta Delta a SARS CoV-2”, susține Ministerul Sănătăţii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati