Şeful ITM Ilfov a fost reținut de DNA pentru luare de mită „în formă continuată”

George Gavrilă, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost prins în timp ce primea mită pentru atribuirea unui contract, a informat miercuri, 8 decembrie, DNA.

Pe 6 decembrie au fost făcute percheziții domiciliare în 12 locații situate pe raza Municipiului București și a județelor Ilfov și Prahova la sediul I.T.M. Ilfov și la domiciliile unor persoane fizice.

Datele și probele din ordonanța procurorilor

În perioada 18 mai – 13 septembrie 2021, inculpatul Gavrilă George, în calitate de șef al I.T.M. Ilfov și ordonator de credite, ar fi acceptat, de la administratorul unei firme, o sumă de bani (reprezentând 10% din valoarea unui viitor contract), atât pentru el cât și pentru inculpatul Neagu Iulian Răzvan (membru în comisia de recepție), astfel încât I.T.M. Ilfov să atribuie în mod preferențial un contract de lucrări, scrie Ziare.com.

În zilele de 06 octombrie, 08 noiembrie 2021 și 06 decembrie 2021, Gavrilă George ar fi primit, împreună cu Neagu Răzvan Iulian, sume de bani, cu titlu de mită, reprezentând 7% din valoarea celor trei facturi plătite de către I.T.M. Ilfov firmei respective. Contractul atribuit era în valoare de peste 200.000 lei (aprox. 43.500 euro).

La data de 6 decembrie 2021, Gavrilă George și Neagu Iulian Răzvan au primit cea de-a treia tranșă din mita convenită, 3000 lei, respectiv 2000 lei, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Tot în legătură cu respectivul contract, la data de 02 iulie 2021, în calitate de ordonator de credite al I.T.M. Ilfov, Gavrilă George i-ar pretins aceluiași administrator de firmă, pentru o altă persoană, foloase necuvenite constând în servicii de încărcare și transport ale unor deșeuri de la locuința acesteia. La data de 08 iulie 2021, firma respectivă ar fi efectuat serviciile respective în folosul persoanei beneficiare.

Într-un context separat, inculpatul Neagu Iulian Răzvan, în calitate de inspector de muncă în cadrul I.T.M Ilfov, la data de 14 ianuarie 2021 ar primit cu titlu de mită de la doi oameni de afaceri, prin intermediari, suma de 2.400 lei, iar la 15 ianuarie 2021, ar fi primit de la unul dintre intermediari un bax cu 2.000 măști faciale, în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

Concret, în schimbul banilor, s-ar fi angajat să emită de urgență, o adresă către Biroul Vamal de Frontieră Otopeni Călători, din care să rezulte că un transport de măști importate din China (1.700.000 măști trei pliuri) nu mai trebuie supus verificărilor din partea I.T.M (autoritate de supraveghere a pieței naționale a acestui tip de echipamente), pe motiv că măștile respective nu ar fi echipamente individuale de protecție.

Containerul respectiv fusese blocat inițial de autoritățile vamale timp de mai multe zile în Portul Constanța – Agigea, întrucât nu îndeplinea condițiile legale necesare pentru a fi introduse pe piață.

Pentru a debloca transportul cu măști de protecție, inculpatul Cojocaru Daniel în calitate de inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați – Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, în data de 13 ianuarie 2021, ar pretins suma de 8700 dolari și ar fi primit, de la același doi oameni de afaceri, prin intermediar, suma de 20.000 lei.

Inculpatul Cojocaru Daniel ar mai fi pretins și la data de 17 februarie 2021, suma de 8700 dolari și ar fi primit, de la același doi oameni de afaceri, prin intermediari, suma de 20.000 lei, pentru deblocarea unui alt transport cu măști importate din China.

După efectuarea unora dintre formalitățile vamale în Portul Constanța – Agigea, primul container a fost trimis Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători pentru finalizarea formalităților vamale.

În acest context, ultima instituție a solicitat ITM Ilfov să verifice dacă măștile importate ar putea să prezinte vreun risc pentru sănătatea și securitatea persoanelor. Pentru a rezolva problema nou apărută, cei doi oameni de afaceri l-ar fi contactat, prin intermediar pe inspectorul Neagu Iulian Răzvan care, în schimbul foloaselor anterior menționate (de 2400 lei și a unui bax de 2000 măști faciale), ar fi emis adresa din care reieșea că un control fizic ar mărfurilor nu mai este necesar.

În alte trei împrejurări, inculpatul Neagu Iulian Răzvan ar fi pretins și primit, în mod individual sau împreună/pentru colega sa Andrei Florentina Alina, diferite sume de bani pentru a nu aplica sancțiuni ori pentru a aplica sancțiuni modice cu ocazia unor controale făcute la diferite firme.

La data de 7 decembrie 2021, cei cinci inculpați au fost prezentați Tribunalului București care a dispus arestarea preventivă a inculpaților COJOCARU DANIEL, NEAGU IULIAN-RĂZVAN și persoana fizică asociat în cadrul unei societăți comerciale, față de GAVRILĂ GEORGE a dispus măsura arestului la domiciliu, iar față de ANDREI FLORENTINA-ALINA a fost dispusă măsura controlului judiciar.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 7 decembrie 2021, a următorilor inculpați:

  • GAVRILĂ GEORGE, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Ilfov, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale),
  • NEAGU IULIAN-RĂZVAN, inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Ilfov, în sarcina căruia s-au reținut trei infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată (trei acte materiale),
  • ANDREI FLORENTINA-ALINA, inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Ilfov, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale),
  • COJOCARU DANIEL, inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați – Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale),
  • Asociat în cadrul unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită, în formă continuată (trei acte materiale).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati