30.000 de vizitatori în primul weekend la Classical Christmas Market de la Opera București

Peste 30.000 de persoane au vizitat în weekendul inaugural noul Târg de Crăciun Classical Christmas Market deschis de Opera Națională București, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi.

Desfășurat pe întreaga Esplanadă a Operei Naționale București (Bulevardul Mihail Kogălniceanu 70-72), CLASSICAL CHRISTMAS MARKET este primul Târg de Crăciun în aer liber în care răsună doar muzica clasică a sărbătorilor. Spațiul își așteaptă vizitatorii zilnic, între orele 10.00 și 21.00, până pe 31 decembrie.

Programul Classical Christmas Market se va prelungi

Odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări oficiale privind organizarea evenimentelor cu public, programul Classical Christmas Market se va prelungi până la ora 22:30.

Publicul a primit cu entuziasm etalarea atmosferei speciale de sărbători, cu decoruri impresionante, care te întâmpină chiar de la intrare, cu îngeri uriași vestitori ai Crăciunului, cu un patinoar cu gheață de peste 600 de metri pătrați, brazi de 5 metri înălțime împodobiți cu lumini de sărbătoare, precum și proiecțiile spectaculoase de pe superba clădire a Operei Naționale București.

Este super, e ca în Wonderland, doar că încă nu ninge. E o atmosferă foarte plăcută. Sunt și colinde și trenuleț, patinoar și spiriduși, de toate. E câte ceva de făcut pentru toată lumea – și pentru copii, și pentru adulți. Cine a avut ideea, chiar a avut o idee foarte bună” – familia M.

E foarte frumos aici și  mă bucur pentru noi, bucureștenii, că avem acest târg. Este o atmosferă foarte plăcută, care mă duce imediat cu gândul la sărbători” – Sorin, 28 de ani.

Sosiți în număr foarte mare, în special în orele serii, vizitatorii târgului au intrat în funcție de numărul de persoane aprobat în cadrul evenimentului (1.000 de persoane) și s-au bucurat de atracțiile propuse de organizatori, pe fundalul sonor al colindelor interpretate de Corului Madrigal și muzicii artișitilor Operei Comice pentru Copii – partenerul evenimentului.

Desfășurat pe nu mai puțin de 12.000 metri pătrați, Classical Christmas Market este primul Târg de Crăciun găzduit de Opera Națională București în întreaga sa istorie centenară.

Printre activitățile propuse publicului enumerăm spectacolele și concertele de colinde ale copiilor din corurile Cantus Mundi din toată țara și al Corului de copii al Operei Naționale București, pe scena special amenajată, Ateliere Spiridușilor în care cei mici învață să creeze propriile decorațiuni de sărbători, sesiuni de fotografiat la Photo Point, plimbări cu Express-ul OCC și Trăsura Magică, zboruri VR cu sania sau cumpărături la Magazinul OCC și la căsuțele cu produse și bunătăți de sărbători.

În plus, în urma feedback-ului primit supă zilele de weekend de la bucureșteni, organizatorii au dublat numarul comercianților de produse alimentare și băuturi.                 

Intrarea la Classical Christmas Market este gratuită, pe baza certificatului verde.

Pe toată durata Târgului, în Sala mare a Operei Naționale vor avea loc mai multe reprezentații eveniment: premiera spectacolului centenar „Lohengrin” de R. Wagner (regia Silviu Purcărete –10 și 12 decembrie), Seara Tinerilor Coregrafi (14 decembrie), spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de P. I Ceaikovski (15, 18, 23 și 29 decembrie), spectacolul „La Traviata” de G. Verdi (19 și 22 decembrie), „Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart (18 decembrie) și „La Bohème” de G. Puccini (29 decembrie).

Nu în ultimul rând, pe celebra scenă a Operei Naționale vor avea loc mult așteptatele reprezentații ale spectacolului de Crăciun al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care în acest an se intitulează „Pe drumul Crăciunului” (16 și 17 decembrie).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati