Care vor fi efectele aşa-numitei taxe Netflix? Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor, scrie paginademedia.ro.
„Taxa se va achita la Centrul Naţional al Cinematografiei, iar o parte din fondurile astfel colectate (40%) pot merge către finanţarea directă a producţiei cinematografice locale”, conform unui material publicat de compania de audit şi consultanţă Deloitte.
„Este de aşteptat ca platformele să se înregistreze fiscal în România”, continuă textul.
Opinia, semnată de două nume de la vârful Deloitte, vine cu o serie de explicaţii cu privire la implicaţiile pe care ar putea să le aibă promulgarea „taxei Netflix”. Anca Ghizdavu (Manager Senior) şi Rebeca Zugravu (Consultant Senior, Taxare Directă) semnează textul.
Înainte de principalele idei aduse de Ghizdavu şi Zugravu, câteva detalii despre proiectul care prevede taxarea filmelor online.
S-a vorbit de acest proiect la începutul lunii noiembrie. Prevede introducerea unei taxe pe veniturile obţinute de platforme ca Netflix, HBO GO, Amazon Prime Video şi Voyo.
În varianta adoptată de prima cameră sesizată, cota de impozitare propusă este de 2%, la jumătate faţă de cea cuprinsă în forma iniţială a proiectului de lege, respectiv 4%.
„Posibil ca veniturile obţinute din România să fie dublu impozitate”
Pe scurt, principalele efecte (în viziunea celor de la Deloitte) ar fi:
– Taxa ar urma să se aplice şi entităţilor nerezidente, care nu au filiale înregistrate în România. Pe de altă parte, platformele care obţin venituri anuale mai mici de 65.000 de euro sau au un nivel de audienţă sub 1% raportat la numărul total de abonaţi din România vor fi exceptate, conform proiectului menţionat.
– Taxa se va achita la Centrul Naţional al Cinematografiei, iar o parte din fondurile astfel colectate (40%) pot merge către finanţarea directă a producţiei cinematografice locale.
– Dacă proiectul de lege trece de parlament în forma actuală, este de aşteptat ca platformele de streaming video să fie nevoite să se înregistreze fiscal în România sau să desemneze un reprezentat fiscal pentru efectuarea demersurilor de plată a acestei taxe în ţara noastră.
– Dat fiind că respectivele companii au rezidenţa fiscală în alt stat, este posibil ca veniturile obţinute din România să fie dublu impozitate – atât local, prin noua taxă, dar şi în statul de rezidenţă -, astfel că apare necesitatea implementării unui mecanism de compensare în perioada imediat următoare.
– Era de aşteptat ca statele să reacţioneze prin direcţionarea unor măsuri fiscale către aceste tipuri de companii. „Taxa Netflix” este inspirată dintr-un curent mai larg, existent în Uniunea Europeană, şi anume taxa pe serviciile digitale.
– România se alătură unui număr relativ restrâns de ţări care au impus sau sunt pe punctul de a impune o fiscalizare similară asupra veniturilor din vizionarea de filme online, cum ar fi Portugalia, Polonia sau Canada.
– Există jurisdicţii care au introdus deja sau aveau în plan să aplice, unilateral, impozite pe serviciile digitale, fie asupra unui spectru mai larg de servicii digitale (Franţa, Spania, Italia, Marea Britanie) sau mai redus, cum ar fi „taxa Netflix” (propusă în România),