Rate bancare mari mari după ce indicele ROBOR s-ar putea să sară de 4%

BNR se pregăteşte să crească din nou dobânda cheie. Astfel, o rată medie de 1.500 de lei, de exemplu, ar creşte şi cu 250 de lei, anunță antena3.ro.

Pentru a contracara inflaţia galopantă, BNR a majorat de două ori dobânda cheie în acest an de la 1,25% la 1,75%. În ianuarie este posibil să ia o nouă decizie în acest sens.

Deja românii care au luat un credit ipotecar înainte de mai 2019 plătesc rate mai mari de la o lună la alta. Indicele ROBOR la 3 luni se apropie de 3%. Iar previziunile economiştilor sunt sumbre.

Indicele ROBOR s-ar putea să sară de 4%

La anul va fi o presiune mai mare pe indicele ROBOR, care s-ar putea să sară şi de 4%, spune analistul economic Adrian Asoltanie.

Un român care a luat un credit pe 30 de ani, în valoare de 300.000 de lei, avea în luna noiembrie o rată lunară de 1.538 de lei, calculată la un indice ROBOR la 3 luni de 2,6%. Specialiştii spun că în condițiile în care același indice va ajunge la 3%, persoana respectivă va plăti mai mult cu 78 de lei, iar dacă indicele ROBOR creşte şi mai mult şi va atinge pragul de 4%, clientul va plăti mai mult cu 261 de lei pentru aceeași rată lunară.

În schimb, românii care au luat credite după mai 2019, nu sunt împovăraţi de rate. Momentan. Indicele IRCC pe baza căruia se stabilesc dobânzile la creditele noi este acum la un nivel mic, deoarece se calculează cu aproximativ două trimestre în urmă.

Europa se confruntă cu unele dintre cele mai mari scumpiri din ultimii ani.

Polonia are cele mai mari preţuri din ultimii 21 de ani, iar Germania cele mai mari din ultimii 30 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati