Un bucureștean de 32 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a oferit mită unui poliţist din staţiunea braşoveană Râşnov ca să nu-l testeze cu aparatul DrugTest.
Tânărul ar fi oferit poliţistului 1.000 de lei, potrivit unui comunicat de presă.
„Poliţistul din cadrul Compartimentului Rutier al Poliţiei Staţiunii Râşnov a refuzat categoric şi a denunţat fapta la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov. Agentul de poliţie a sesizat faptul că un cetăţean care conducea un autoturism pe drumurile publice i-a oferit suma de 1.000 de lei pentru a nu fi testat cu aparatul drugtest. Denunţul a fost înaintat de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, constatându-se că aspectele sesizate se confirmă, sens în care a fost întocmit dosar penal”, a precizat sursa citată.
Bărbatul din Bucureşti este cercetat în stare de libertate.