ÎNCĂ O AMÂNARE / Ludovic Orban, despre metroul din Drumul Taberei: Poate fi dat în folosință anul viitor

Prim-ministrul Ludovic Orban spune că metroul din Drumul Taberei poate fi dat în folosință anul viitor, prin iunie, după ce pana acum câteva luni era vorba că se va putea merge chiar din decembrie acest an.

„Conform celor discutate cu conducerea Metrorex și cu directorii companiilor care au contracte cu metroul, practic metroul poate fi dat în folosință anul viitor, aproximativ în luna iulie. Astea sunt angajamentele luate de constructori”, a spus Orban.

Orban a mai precizat că are convingerea că în prezent constructorii au toate condițiile pentru a finaliza lucrările în termenele stabilite.

„Mai sunt 4 stații care trebuie finalizate. Au existat probleme de diferite naturi la stația Parcul Dr. Taberei, unde au fost necesare lucrări de deviere și au existat întârzieri din cauza imposibilității de a avea acces la Parcul Dr. Taberei. Am înțeles că mai e o problemă tehnică  pentru coborârea nivelului de apă din pânza freatică între stația Parcul Dr. Taberei și Dr. Taberei”, a mai declarat prim-ministrul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati