UPDATE Grevă spontană a angajaților CFR, luni dimineață. Din Gara de Nord nu mai pleacă niciun tren

Este grevă spontană la CFR, luni dimineață. Angajații care se ocupă cu repararea locomotivelor au întrerupt lucrul, scrie Digi24.

ACTUALIZARE 12:05 CFR Călători anunţă că protestul de luni este o acţiune a angajaţilor Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive Braşov şi CFR SA.

CFR Călători a anunţat că luni a avut loc o acţiune a angajaţilor Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive (SCRL) Braşov şi CFR SA, fiind oprite trenuri pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Iaşi. CFR Călători a precizat că SCRL Braşov se află în insolvenţă, personalul acesteia fiind cu drepturile salariale la zi.

“Protestul spontan feroviar ce are loc astăzi, 20 decembrie 2021, nu se datorează CFR Călători. Este o acţiune sindicală feroviară a angajaţilor de la S.C.R.L. Braşov SA şi a CFR SA, ca urmare a prorogării până la data de 01.01.2023, a legii 195/2020, privind Statutul Personalului Feroviar, legiferată prin OUG 130/17.12.2021”, a transmis CFR Călători, luni, printr-un comunicat de presă.

Compania precizează că Societatea Comercială de Reparaţii Locomotive C.F.R. – S.C.R.L. Braşov SA este filială a CFR Călători SA, fiind la ora actuală în procedură de insolvenţă.

“Pentru CFR Călători SA, S.C.R.L. Braşov SA este un furnizor de servicii care pe bază contractuală asigură şi realizează mentenanţa curentă, reparaţii planificate şi accidentale ale materialului rulant motor al CFR Călători. Pentru prestaţia efectuată de SCRL către CFR Călători plăţile sunt efectuate la zi, nefiind înregistrate restanţe. Personalul salariat aparţinând SCRL are toate drepturile încasate la zi (salarii, bonuri de masă, etc)”, a precizat sursa citată.

Pe raza regionalei Iaşi personalul aparţinând CFR SA a oprit trenurile CFR Călători în staţiile Iaşi, Paşcani, Roman şi Bacău cu semnalul pe culoarea roşie, fiind afectate trenurile 6002, 6461, 5603, 5401, 5432, 1541, 5402, 5461, 5415.

De asemenea, acţiunea personalului aprarţinând CFR SA afectează circulaţia trenurilor şi pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Galaţi.

ACTUALIZARE 11:50 Din Gara de Nord nu mai pleacă niciun tren.

La scurt timp după întâlnirea ministrului Grindeanu cu sindicaliștii, prin sistemul de difuzare din Gara de Nord s-a anunțat că niciun tren nu mai pleacă. Informații privind oprirea mai multor trenuri pe trasee.

Toate trenurile care ar fi trebuit să sosească în Gara de Nord din București au întârzieri, iar călătorii aflați în gară au fost anunțați că își vor primi banii înapoi, scrie Biziday.

ACTUALIZARE 11:30 Grevă spontană la CFR: Trenurile Softrans staționează pentru o perioadă necunoscută

Este grevă spontană la CFR, luni dimineață. În aceste condiții, trenurile Softrans sunt obligate să staționeze pentru o perioadă necunoscută, au anunțat reprezentanții companiei.

În acest moment, trenul București Nord – Brașov staționează în Sinaia, nu se știe pentru cât timp.

ACTUALIZARE 9.45. Peste 1.000 de angajați au oprit lucrul.

Greva spontană a fost declanșată în București, Brașov, Sighetul Marmației, Cluj, Arad, Craiova.

Nu sunt informații legate de trenuri întârziate sau cu circulația afectată.


Știre inițială

Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, a explicat care sunt motivele care îi nemulțumesc pe angajații CFR.

El a spus că oamenii sunt nemulțumiți că le sunt înghețate salariile și că nu mai au bani pentru cheltuielile de zi cu zi.

„Cei intrați în grevă au salariul minim, nu înțeleg de ce oameni calificați nu pot să își mai asigure existența. Toate prețurile au crescut, facturile cresc, iar ei nu mai au cu ce să le plătească.

Toți CFR-iștii sunt în unități între 8.00 și 10.00, așteaptă un comunicat de la ministrul Transporturilor, în care să li se explice de ce s-a abandonat transportul feroviar în România.

”La noi trebuie schimbate o treime din trenuri”

Peste tot, în UE, în 201, țările s-au lăudat cu infrastructură modernă și cu trenuri noi care circulă cu viteză. La noi trebuie schimbate o treime din trenuri și proiecte pentru celelalte două treimi și nu s-a făcut nimic”, a declarat sindicalistul.

El a spus că momentan trenurile circulă după orarul stabilit, dar că, dacă cei care repară locomotivele vor mai opri lucrul, nu vor mai fi locomotive pentru trenuri și nu se va mai putea circula.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati