Alexandru Rafila anunță măsurile pentru valul 5: „Dorim să evităm un lockdown”

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat miercuri, 29 decembrie, că principalele obiective asumate pentru următoarea perioadă sunt evitarea unui lockdown, evitarea închiderii școlilor, dar și reducerea numărului deceselor.

Alexandru Rafila a anunțat o serie de măsuri adoptate pentru a diminua numărul de cazuri în valul cinci.

”Nu avem decât măsurile așa numite de sănătate publice, care se referă la distanțare, utilizarea măștii, pe care le recomandăm. Trebuie să găsim o soluție să revitalizăm campania de vaccinare prin informații credibile și accesibile”, a declarat ministrul Rafila

Ministrul spune că are instrumente limitate pentru a opri răspândirea noii tulpini, unul dintre aceste posibile instrumente fiind certificatul electornic COVID, care nu a fost adoptat din cauza unei decizii politice în Coaliție.

Alexandru Rafila anunță măsurile pentru valul 5: „Dorim să evităm un lockdown”

„Încercăm să extindem testarea la nivelul cabinetelor de familie și sperăm să avem succes să depistăm cât mai repede persoanele bolnave. Din păcate, o măsură care să încetinească transmiterea, acel certificat COVID-19, noi l-am elaborat, dar el nu a fost adoptat. Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm în România, rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică care să ducă la adoptarea acestui document încât să evităm trei lucruri majore: 1. un lockdown; 2. închiderea școlilor; 3. un număr cât mai mic de decese și pentru asta trebuie să avem toate instrumentele”, a spus ministrul Sănătății.

Măsuri anunțate de ministrul Sănătății pentru pregătirea valului 5

  • am avut deja discuții avansate cu producătorii de medicamente inovative încât sa avem la dispoziție cât mai repede medicația care se poate administra în sistem ambulatoiriu și care este deja disponibilă în unele țări, în Israel;
  • structură de coordonare a asistenței medicale la Ministerul Sănătății, ca să poată lua deciziile în timp real;
  • punem la dispoziție lista centrelor de testare și evaluare, va fi publicată pe siteul ministerului;
  • extinderea capacității de testare și a asistenței ambulatorii;
  • ghidul de recomandări pentru monitorizare și tratament în ambulatoriu, inclusiv modul în care se prescriu antiviralele;
  • parteneriat cu organizațiile profesionale;
  • instruirea personalului pentru asigurarea siguranței pacienților;
  • paturi alocate de circa 20% pentru pacienții COVID-19, 25.000 de paturi, cu o creștere de până la 30% în cazul în care capacitatea este depășită;
  • am crescut bugetul pentru secțiile ATI cu 60%;
  • tratamentul: nu se face prin decizia ministrului Sănătății, tratamentul se face prin recomandarea unei comisii de experți. Această comisie ne-a furnizat informațiile încât să adoptăm un nou protocol de tratament;
  • va exista un mecanism care să asigure evaluarea pacienților încât să fie eligibili pentru tratamentul antiviral;
  • medicația antivirală nu se dă în loc de vaccin;
  • introducem antiviralele inovative de la mijlocul lunii ianuarie;
  • comunicarea și parteneriatele – încercăm să comunicăm vizual cu populația astfel încât să fie accesibile informațiile pentru toți;
  • revitalizarea campaniei de vaccinare – trebuie să creștem ponderea informării. Trebuie să nu fie politizată.

Recomandări pentru populație: 

  • vaccinarea previne formele severe și decesele;
  • este vitală respectarea măsurilor de distanțare;
  • testarea este un element esențial pe care îl încurajăm;
  • discuția cu medicul de familie, nu tratament cu antibiotice sau antivirale decât la recomandarea medicului;
  • fiecare cetățean să aibă trusă care să monitorizeze boala.

Recomandări pentru angajatori:

  • triajul zilnic al angajaților;
  • monitorizarea peramanentă;
  • organizarea programului de lucru decalat;
  • încurajarea telemuncii;
  • existența materialelor dezinfectante și a măștilor;
  • încurajarea vaccinării.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati