Creșterea prețurilor, cea mai mare îngrijorare a românilor în 2022

Creşterea preţurilor este cea mai mare îngrijorare a românilor în acest an, deşi ei se declară mai optimişti decât în trecut, conform unui studiu Ipsos care a acoperit 33 de ţări, relatează Agerpres.

Românii se tem cel mai mult de creșterea prețurilor, dar sunt mai optimiști decât anul trecut

Românii au avut un an dificil într-o măsură mult mai mare comparativ cu media ţărilor investigate, însă se declară optimişti cu privire la 2022. Pe de altă parte, aceştia sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, nu cred că vom deveni mai toleranţi cu ceilalţi şi sunt sceptici în privinţa vaccinării masive anti-COVID-19 la nivel mondial, scrie Digi24.

Mai bine de jumătate (56%) dintre persoanele intervievate în cele 33 de ţări consideră probabil ca în 2022 peste 80% din populaţia globului să se vaccineze cu cel puţin o doză împotriva COVID-19. Respondenţii din ţările latino-americane (Peru – 81%, Brazilia – 76%, Mexic – 75%), precum şi cei din China (80%), Malaysia (79%) sau India (75%) sunt cei mai optimişti. Europenii se numără printre cei mai neîncrezători la acest capitol – în special cetăţenii din Ungaria (29%), Polonia, Germania (33%, fiecare) sau Elveţia (34%).

Tot într-o zonă de scepticism se situează şi românii: 44% dintre conaţionalii noştri sunt de părere că e puţin probabil ca minimum o doză de vaccin anti-coronavirus să fie administrată în rândul a peste 80% dintre cetăţenii Planetei, în cursul anului 2022. Mai încrezători se arată românii cu vârste cuprinse între 35-49 ani (50% nivel de acord), persoanele cu educaţie medie (48%), respectiv cei care sunt proprietarii unei afaceri (47%).

Majoritatea celor intervievaţi (60%) cred că în 2022 se vor înregistra mai multe fenomene meteo extreme faţă de 2021. Cetăţenii din ţările europene afectate de inundaţii în cursul anului trecut sunt mai înclinaţi să răspundă afirmativ la acest capitol – Olanda (72%), Marea Britanie (69%), Italia (68%) sau Belgia (66%). România se situează aproape de media globală (57% nivel de acord).

Pe plan global, 45% dintre respondenţi se aşteaptă ca numărul călătoriilor cu avionul să se reducă faţă de 2019, anul dinaintea pandemiei. Ies în evidenţă aici în special ţările asiatice – China (68% nivel de acord), Singapore (67%) sau Malaysia (66%). Şi la acest capitol România se încadrează în media globală (44% nivel de acord).

75% din consumatori se aşteaptă ca preţurile să crească mai rapid decât veniturile populaţiei

La nivel mondial, 3 din 4 consumatori se aşteaptă ca preţurile să crească mai rapid decât veniturile populaţiei. Românii se situează în topul naţiunilor îngrijorate de acest fenomen (85% nivel de acord), în contextul unei inflaţii record şi creşterii alarmante a preţurilor pentru gaze naturale şi energie. Bărbaţii din România sunt în general mai preocupaţi de acest aspect prin comparaţie cu femeile (88% vs 82%); niveluri de îngrijorare peste media naţională se înregistrează în rândul românilor cu educaţie superioară (93%), respectiv a celor cu vârste cuprinse între 35-49 ani (92%).

Un nivel similar de îngrijorare îl manifestă cetăţenii din Rusia (88%), Chile (85%) sau Olanda (85%).

O treime dintre participanţii la studiu (35%) se aşteaptă la prăbuşirea principalelor burse globale în 2022 – o scădere cu 5 puncte procentuale faţă de ediţia anterioară a studiului, desfăşurată în 2020. România se încadrează în media globală (33% nivel de acord), în timp ce Polonia (55%) şi Rusia (48%) se numără printre naţiunile europene cele mai îngrijorate de acest aspect.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati