Academia Română redeschide Muzeul de artă „George Oprescu”

Academia Română a anunţat marţi redeschiderea Muzeului de artă „George Oprescu” miercuri, 27 noiembrie 2019. Ceremonia va avea loc începând în prezenţa acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte, şi acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române.

Evenimentul marcheză împlinirea a 138 de ani de la naşterea academicianului George Oprescu, creator de şcoală în domeniul istoriei artei, iniţiator al unor proiecte muzeale şi rafinat colecţionar şi critic de artă.

Profesor şi istoric de artă, George Oprescu a devenit membru al Academiei Române în anul 1938. Zece ani mai târziu, a fondat, în cadrul Academiei Române, institutul de istoria artei, care astăzi îi poartă numele, cu scopul de a încuraja cercetarea artistică multidisciplinară, contribuind astfel la structurarea şi îmbogăţirea istoriei artei din România.

Împătimit colecţionar, George Oprescu pune bazele unui spaţiu de expunere în propria locuinţă, unde reuneşte o preţioasă colecţie, alcătuită din lucrări ale artiştilor români şi europeni, textile tradiţionale, obiecte orientale şi stampe japoneze. În 1962 colecţia academicianului George Oprescu găzduită în casa din zona Cotroceni este deschisă publicului şi transformată în muzeu de artă.

În acelaşi an, 1962, casa şi colecţia sunt donate către Academia Română. 250 de tablouri, 8.700 de gravuri, peste 1.400 de desene, 50 de sculpturi, covoare orientale şi scoarţe ţărăneşti, numeroase piese de ceramică şi circa 1.000 de stampe japoneze au fost în acces public până în anul 1978, când Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie impune Academiei Române transferul casei şi colecţiei, care intră în custodia consiliului. În 1980 obiectele sunt transferate către recent înfiinţatul Muzeul al Colecţiilor de Artă, iar casa este redusă la stadiul de locuinţă particulară.

Donaţia profesorului Oprescu, recuperată în urma unor lungi litigii în instanţă, reintră acum în circuit public, iar casa revine la funcţiunea sa iniţială de spaţiu muzeal, după un îndelungat proces de restaurare întreprins de Academia Română.

Muzeul de Artă „George Oprescu” al Academiei Române îşi redeschide porţile către public începând cu data de 1 decembrie 2019 şi va putea fi vizitat în zilele de joi, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10-18. Intrarea este gratuită, a precizat Academia Română.

 

 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati