Între 1 și 7 decembrie, Teatrul Ion Creangă invită toți spiridușii din oraș – copii, părinți și bunici – să i se alăture pentru o nouă ediție a Campaniei Teatru în ghetuțe, potrivit bucurestifm.ro.
Organizată pentru al șaselea an consecutiv în preajma zilei de Moș Nicolae, campania se desfășoară la Sala Mică a Teatrului, care se transformă cu această ocazie într-un laborator al faptelor bune, cu scopul de a colecta donații pentru copiii care au nevoie de ajutor.
Donațiile strânse în cadrul campaniei vor fi distribuite începând cu data de 8 decembrie celor peste 200 de copii cu vârsta cuprinsă între câteva luni și 18 ani, care provin din familii aflate în situații precare și care se află în evidența Asociației Samusocial din România.
În spiritul edițiilor precedente ale campaniei, Sala Mică găzduiește și o sesiune de ateliere și lecturi, menite să aducă în atenția micuților spiriduși importanța faptelor bune. Organizate pe întreaga durată a programului de colectare, cu participarea actorilor și colaboratorilor Teatrului Ion Creangă, aceste activități sunt deschise tuturor copiilor care oferă donații.
Ce puteți dona?
- articole vestimentare, inclusiv hăinuțe și accesorii de iarnă
- încălțăminte de iarnă / sport
- saci de dormit, pături
- cărți, cărți de colorat, rechizite, ghiozdane;
- jocuri și jucării
- cărucioare, sisteme de purtare a copilului – portbebe
- kituri cu produse pentru bebeluși: suzete, scutece de unică folosință, șervețele umede, șampon, cutii cu lapte praf ***
- Toate obiectele donate vor fi noi sau în stare foarte bună, curate (***kiturile cu produse pentru bebeluși vor fi preluate doar în pachete sau recipiente sigilate).
- Recomandăm spălarea și călcarea articolelor de îmbrăcăminte înainte de a fi donate.
- Vă rugăm să verificați jocurile și jucăriile oferite, pentru a nu avea defecțiuni sau piese lipsă.
- În eventualitatea în care intenționați să donați mai multe articole/obiecte, vă recomandăm sortarea acestora în prealabil și împachetarea lor separat.
Programul de colectare a donațiilor
Donațiile sunt așteptate la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă (Str. Biserica Amzei 21-23) zilnic, între 1 și 7 decembrie, conform următorului program:
- Duminică, 01 decembrie – între orele 11:00 – 16:00
- Luni, 2 decembrie – Vineri, 6 decembrie, între orele 18:00 – 20:00
- Sâmbătă, 7 decembrie, între orele 11:00 – 13:00 & 15:00 – 20:00
Programul de ateliere și lecturi pentru spiriduși
Spiridușii care oferă donații sunt invitați să ia parte la următoarele ateliere și lecturi de povești, susținute la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă.
Duminică, 1 decembrie
- 11:00 – 16:00 – Atelier de decorațiuni: Origami
Luni, 2 decembrie
- 18:00 – 19:30 – Atelier art & craft: Personaje de Crăciun
- 19:30 – 20:00 – Lectură de povești cu actrița Cerasela Popescu
Marți, 3 decembrie
- 18:00 – 19:30 – Atelier de decorațiuni: Felinare din borcane
- 19:30 – 20:00 – Lectură de povești cu actrița Carmen Palcu
Miercuri, 4 decembrie
- 18:00 – 19:30 – Atelier de decorațiuni: Coronițe pentru pomul de Crăciun
- 19:30 – 20:00 – Lectură de povești cu actrița Vera Linguraru
Joi, 5 decembrie
- 18:00 – 19:30 – Atelier de decorațiuni: Figurine din fetru
- 19:30 – 20:00 – Lectură de povești cu actrița Ani Crețu
Vineri, 6 decembrie
- 18:00 – 19:30 – Atelier art & craft: Personaje de Crăciun
- 19:30 – 20:00 – Lectură de povești cu actrița Alexandrina Halic
Sâmbătă, 7 decembrie
- 11:00 – 13:00 – Atelier de decorațiuni: Felinare din borcane
- 15:00 – 19:30 – Atelier de decorațiuni: Figurine din fetru
- 19:30 – 20:00 – Lectură de povești cu actrița Julieana Drăghici