Vaccinarea copiilor cu vârste între 5-11 ani, va începe pe 26 ianuarie, la Centrul de Vaccinare Drumul Taberei, situat în Aleea Lunca Cernei nr 6A, anunță Primăria Sectorului 6
Programul de vaccinare este de luni până duminică, în intervalul orar 08:00 -20.00.
Vaccinul adminstrat este Comirnaty, produs de compania Pfizer/ BioNTech, iar schema de vaccinare prevăzută pentru această categorie de vârstă este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile, mai spune sursa citată.
Administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile. Dacă se inițiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceștia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 micrograme.
Programările se pot realiza doar în centrele de vaccinare dedicate acestora, regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali, vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare direct la centru, pe tot parcursul programului de lucru.
Totodată, copiii peste 12 ani și persoanele adulte se pot vaccina zilnic între orele 08.00-20.00 la cele 2 centre de vaccinare organizate de Primăria Sectorului 6:
✅ Centrul Clubul Seniorilor Mihai Eminescu, Calea Plevnei nr. 234
✅ Centrul Drumul Taberei, Aleea Lunca Cernei nr. 6A