CN Aeroporturi Bucureşti a recepţionat lucrările de la Aeroportul Băneasa

CN Aeroporturi București a recepționat lucrările de la terminalul de pasageri al Aeroportului București Băneasa – “Aurel Vlaicu”, anunță instituția într-un comunicat de presă.

 

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a finalizat, conform prevederilor legale, ultima etapă a procesului de recepţie la terminarea lucrărilor la obiectivul de investiţii „Reabilitarea şi refuncţionalizarea interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu (AIBB-AB)”, lucrări demarate la data de 20 septembrie 2020.

Din Comisia de Recepţie au făcut parte, pe lângă specialiştii CNAB, reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Inspectoratului de Stat în Construcţii şi ai Comisiei de Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, mai spune sursa citată.

„Reamintim că lucrările s-au încheiat, conform planului iniţial, la data de 11 noiembrie 2021, iar valoarea contractului s-a cifrat la 66.629.040 lei fără TVA (inclusiv cheltuieli diverse şi neprevăzute). Antreprenorii acestor lucrări de anvergură au fost SC Bog’Art SRL (lider de asociere), UTI Grup SA (asociat), UTI FM (subcontractant), garanţia lucrării fiind de 73 de luni de la încheierea lucrărilor”, se menţionează în comunicat.

Redeschiderea terminalului pentru traficul de pasageri, la începutul verii

Conform sursei citate, pentru operaţionalizarea aeroportului, imediat după recepţia la terminarea lucrărilor, se vor finaliza activităţile pregătitoare de către instituţiile statului (Poliţia de Frontieră, Poliţia Transporturi, Brigada Antitero), redeschiderea terminalului pentru traficul de pasageri fiind programată să aibă loc odată cu debutul sezonului de vară 2022, estimându-se, pentru început, valori anuale de 400.000 de pasageri.

„În vederea implementării conceptului de city airport pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, au fost stabilite câteva obiective principale: operarea de curse private, charter şi regulate, interne şi regionale, precum şi dezvoltarea facilităţilor de hangar dedicate aviaţiei generale şi, în funcţie de cerinţele pieţei, facilităţi cargo”, se mai precizează în comunicat.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionează aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati