Ministrul Agriculturii a dat undă verde folosirii insecticidelor interzise în UE pentru că omoară albinele

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a aprobat pentru acest an tratarea semințelor de porumb și floarea soarelui cu trei substanțe insecticide (numite generic neonicotinoide) interzise în UE pentru că ucid albinele, transmite publicația de specialitate LantulAlimentar.ro, citat de economedia.ro.

Autorizațiile au fost publicate pe siteul Autorității Naționale Fitosanitare, la rubrica ”Structuri centrale”/Omologarea produselor de protecția plantelor ppp/Autorizații temporare, fără să fie publicate, până în prezent, și pe siteul Ministerului Agriculturii, care are o rubrică numită Fitosanitar. De precizat că derogările acordate de predecesorii ministrului Chesnoiu au fost publicate, la vremea lor, pe siteul madr.ro, la rubrica ”Media”, cea mai accesată de jurnaliști.

Ministrul a luat deciziile în 17 decembrie 2021, la doar o zi după o întâlnire cu trei reprezentanți ai sectorului apicol, care au cerut să nu fie folosite aceste substanțe care distrug populațiile de albine.

În motivarea deciziei, ministerul arată că a răspuns unor solicitări înaintate în 9 noiembrie 2021 de cele mai puternice structuri asociative ale fermierilor din România: Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România ( PRO AGRO ), Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România ( LAPAR ), Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal ( UNCSV ) și de Asociația Producătorilor de Porumb din România ( APPR ).

Sunt aceiași fermieri care au presat și în trecut pentru continuarea utilizării acestor insecticide, în ciuda dovezilor că acestea decimează populațiile de albine.

Context. Uniunea Europeană a interzis în aprilie 2018 trei pesticide periculoase pentru albine. Deşi România este unul dintre marii producători europeni de miere, guvernul condus la acel moment de Viorica Dăncilă (PSD) a votat împotriva măsurii propuse de Comisia Europeană în Comitetul pentru plante, animale şi alimente (PAFF). În ciuda opoziției României, executivul european a obţinut susţinerea a 16 state, majoritatea calificată necesară interzicerii neonicotinoidelor. România a votat împotrivă alături de Ungaria, Cehia şi Danemarca. Votul exprimă voinţa a 76% din cetăţenii europeni, astfel că de la 1 ianuarie 2019 neonicotinoidele au fost interzise în culturi deschise.

România a votat împotriva interzicerii acestor pesticide, în ciuda experienţei Franţei sau Germaniei, ţări în care populaţiile de albine au fost decimate de pesticidele care conţin neonicotinoide.

Cu toate acestea, Comisia Europeană a permis derogări temporare de la decizie, derogări date și de fosții miniștri Petre Daea (PSD) și Adrian Oros (PNL).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati