Primăria Sectorului 3 a încasat 33.012.478 lei din taxe și impozite locale

Primăria Sectorului 3 a încasat, în primele 15 zile din taxe şi impozite locale, suma de 20.099.490 lei, din care 17.459.020 lei de la persoane fizice și 2.640.470  de lei de la persoanele juridice, potrivit unui comunicat de presă.

În aceeași perioadă s-au încasat prin www.ghiseul.ro de la persoane fizice și juridice suma de 12.912.988 lei.

Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 3, într-un clasament al sumelor încasate, pe primul loc s-ar situa persoanele fizice care au achitat 5.254.097 lei – taxe pentru parcări, 3.846.814 lei impozit pentru clădiri, 2.366.019 lei încasați din taxe auto, 430.613 lei din impozitele pe terenuri, 235.931 lei din amenzi datorate bugetului local și alte taxe și impozite locale.

De la persoanele juridice s-au încasat 691.303 lei din care: 284.132 lei – impozitul pe clădiri, 343.445 lei – taxele auto, 58.071 lei – impozitul pe terenuri, 2644 lei amenzi datorate bugetului local,  3.011 lei impozit parcări și alte taxe și impozite locale.

Primăria Sectorului 3 prin DGITL-Sector 3 oferă contibuabililor posibilitatea de a-și achita obligaţiile fiscale prin  www.ghiseul.ro, la toate oficiile poştale şi agenţiile CEC de pe raza Sectorului 3, precum și prin cele trei sedii situate în str. Sfânta Vineri nr. 32, str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 3-5 şi str. Câmpia Libertății nr. 36.

Programul de lucru la sediile DGITL Sector 3 este următorul: luni, marţi, miercuri și vineri, de la 8.30 la 16.30 și joi de la 8.30 la 18.30.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati