FOTO/ Aproape 7 milioane de euro – factura la gaze primită de o pensionară din Vaslui

O pensionară din județul Vaslui a primit în luna decembrie a anului trecut o factură la gaze de 33,5 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 6.7 milioane de euro, potrivit antena3.ro.

Pe factura la gaze naturale a femeii în vârstă de 70 de ani era înregistrat un consum de 146.525,153 MW. Iar asta în condițiile în care singurii „mari consumatori” de gaz sunt aragazul și centrala folosită doar pentru încălzitul apei. Pensioara mărturisește că, de fapt, folosește o sobă cu lemne pentru a-și încălzi locuința.

„Săptămâna trecută, când a primit mama factura, eu eram în alt colț al țării. M-a sunat panicată că a venit factura la gaz, de 33 milioane lei vechi. Săraca, era atât de bulversată citind atâtea cifre și probabil că nu îi venea să creadă că, de fapt, factura e în lei noi”, a declarat pentru Ziarul de Vaslui băiatul femeii, Gabriel Mereuță. Speriată, femeia a luat primul mijloc de transport și s-a prezentat la ghișeele Gaz Est, pentru explicații.

„Nu au fost probleme. Au recunoscut că este o eroare și au emis o factură, de 1.700 lei. Normal, și aceea era mult prea mare. În final, după un alt drum, a fost emisă o factură de 200 lei. E bine că totul s-a terminat cu bine, chiar dacă asta a însemnat nervi, timp și câteva drumuri pentru o femeie de 70 ani. Eu m-am întors abia azi în oraș și am fost șocat când am văzut factura inițială”, a povestit băiatul femeii.

sursa: Ziarul de Vaslui

Factura uriașă a pensionarei a ajuns subiect de glume pe internet

După ce ce fiul femeii a postat factura pe o rețea de socializare a urmat o avalanșă de ironii din partea internauților:

„Fă lampa mai mică!”, „Dar ce faci? Umpli butelii acasă?”, „Investește în vreo canistră de antigel, să nu te trezești cu factura mărită și la apă!” sau „Bun platnic, n-ai avut restanţe luna trecută”, sunt câteva dintre mesaje.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati