Percheziţii DNA la Primăria Capitalei, în legătură cu angajările în instituție – UPDATE

Procurorii DNA au descins în biroul primarului Capitalei, chiar în timp ce Nicușor Dan se afla la conferința de presă pe tema grevei din transportul în comun.

UPDATE: DNA a confirmat că efectuează percheziții într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2020 – 2021.

La acest moment, cercetările sunt in rem, adică nu vizează persoane.

”Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2020 – 2021.

În cursul zilei de 20 ianuarie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare la 3 instituții publice situate în municipiul București.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”, se precizează în comunicatul de presă.


Întrebat, la finalul declaraţiilor pe tema grevei de la STB, despre prezenţa procurorilor DNA la sediul primăriei, Nicuşor Dan a afirmat că aceştia au venit în biroul său înaintea conferinţei şi i-au transmis că trebuie să ridice documente.

Nicuşor Dan a precizat că reprezentanţii DNA i s-au adresat în calitate de conducător al instituţiei şi că ar fi vorba despre chestiuni de resurse umane.

”Au venit la mine la birou, au spus că trebuie să facă o percheziţie. Le-am spus că trebuie să plec la o conferinţă de presă. Mi-au spus ceva de resurse umane, dar pentru că pregăteam lucrurile pe care urma să vi le spun, o să discut cu ei când mă întorc. Au venit la mine, eu fiind şeful instituţiei, ca să îmi spună că au mandat de a ridica documente şi le-am spus, ”Da, sigur.””, a declarat Nicuşor Dan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati