Ministerul Educației recomandă motivarea absențelor elevilor care au lipsit de la școală din cauza grevei STB și intrarea în online dacă protestul se prelungește, scrie digi24.ro.
„Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului București apelează la autoritatea Primăriei Generale a Municipiului București pentru a găsi resurse astfel încât sa asigure rezolvarea problemelor de transport în comun, în mod responsabil, pentru a nu afecta dreptul la educație al elevilor, având în vedere pierderile educaționale suferite deja în contextul crizei sanitare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.
Totodată, Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului București recomandă conducerilor unităților de învățământ preuniversitar din București motivarea absențelor elevilor care, în urma grevei angajaților Societății de Transport București din zilele de 20 și 21 ianuarie 2022, nu au putut participa la cursuri potrivit Mediafax.
„De asemenea, se recomandă conducerilor unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul București identificarea de soluții astfel încât, în cazul prelungirii grevei angajaților Societății de Transport București, elevii care nu pot ajunge în unitățile de învățămînt să desfășoare activitatea didactică online”, arată același comunicat.