Primarul Cristian Popescu Piedone a demarat verificări de amploare la producătorii și comercianții de produse de panificație din Sectorul 5.
Edilul a primit mai multe plângeri de la angajații unor companii de profil pe care acesta a dorit să le probeze personal.
Din cauza multiplelor nereguli constatate, s-a dispus suspendarea activității societăților în cauză și retragerea autorizației de funcționare până la remedierea deficiențelor. De asemenea, au fost sesizate instituțiile cu competențe de control.
”Trotinetă electrică descoperită printre tăvile de pâine”
Verificările efectuate de polițiștii locali din cadrul Direcției Inspecție și Control General – Serviciul Control Activități Comerciale și Serviciul Protecția Mediului și Ecologie au scos la iveală mai multe nereguli care pun în pericol sănătatea cumpărătorilor din cauza condițiilor insalubre în care unele companii își desfășurau activitatea: dospitoare de pâine pline de mucegai, necurățate și neigienizate, margarină păstrată la temperatura camerei în loc să fie ținută în frigider, saci de făină depozitați în spații necorespunzătoare, alături de obiecte personale ale angajaților, inclusiv o trotinetă electrică descoperită printre tăvile de pâine.
“Din cauza multiplelor nereguli constatate, am dispus suspendarea activității societăților în cauză, retragerea autorizației de funcționare până la remedierea deficiențelor și, în plus, au fost sesizate instituțiile ce au și alte competențe de control, în vederea luării măsurilor legale ce se impun. Așa cum am mai spus, Sectorul 5 merită un comerț civilizat, iar cetățenii și în speță cumpărătorii de pâine și alte produse de panificație să fie respectați”, a declarat Cristian Victor Popescu Piedone, primarul Sectorului 5.
Pe lângă sancțiunile de până la 4.000 de lei, Direcția Generală de Poliție Locală Sector 5 a solicitat control de specialitate la producătorii și comercianții de produse de panificație din Sectorul 5 și din partea Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București și a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Comercianții și producătorii au la dispoziție câteva zile pentru remedierea deficiențelor constatate, respectiv reluarea activității de vânzare, cu condiția îndeplinirii normelor igienico-sanitare în vigoare.