Un bărbat a fost găsit decedat într-un imobil din Sectorul 1, a informat marţi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
„La data de 31 ianuarie, prin apel la 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la faptul că într-un imobil din Sectorul 1 a fost descoperit decedat un bărbat”, anunță Poliția Capitalei.
Trupul neînsufleţit a fost ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei, mai spune sursa citată.
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri – Biroul Morţi Suspecte şi Ucideri din Culpă în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.