Alte construcții declarate ilegale, desființate de Poliția Locală și ADP Sector 2

Poliția Locală Sector 2 și Administrația Domeniului Public Sector 2, au continuat desființarea panourilor publicitare a căror durată de exploatare a expirat, iar menținerea lor reprezintă pericol de prăbușire.

Cele două instituții au dezafectat structurile metalice pe care erau montate panouri publicitare în: str. Traian nr. 160 (în dreptul intersecției cu str. Mecet), str. Traian nr. 165 (în curtea Colegiului Economic A.D.  Xenopol) și Bd. Dacia nr. 134 (în dreptul intersecției cu str. Silvestru).

Având în vedere faptul că panourile au dimensiuni mari și necesită pentru demontarea folosirea de utilaje grele, precum și amplasarea lor în zone intens circulate, a fost luată decizia ca dezafectarea să se execute numai pe timpul nopții, pentru a nu perturba traficul rutier.

În perioada următoare vor fi dezafectate și alte construcții amplasate ilegal în diverse zone din Sectorul 2.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati