Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis că nu există motive de îngrijorare în privinţa unui război la graniţa României şi că cetăţenii români nu trebuie să fie alarmaţi în această privinţă. De asemenea, Aurescu a precizat că nu va exista un conflict între NATO şi Ucraina.
”Noi nu am cerut cerut trimiterea de trupe aliate pe teritoriul Ucrainei, nu avem nevoie de aceste trupe, în acest moment, pe noi ne interesează alt tip de sprijin, sprijin politico-diplomatic, pentru consolidarea capacităţilor de apărare ale Ucrainei, deci nu va exista un astfel de conflict între NATO şi Ucraina. Toată lumea trebuie să fie conştientă de acest lucru şi nu e cazul să existe cetăţeni români care să fie alarmaţi că vom fi târâţi într-un război, în vecinătatea ţării”, a declarat Bogdan Aurescu, la Prima TV, scrie agenția de presă news.ro.
Ministrul de Externe a vorbit şi despre un ”răspuns” care va fi dat Federaţiei Ruse.
”Există un răspuns care va fi dat Federaţiei Ruse şi ne-am pregătit cu acest răspuns şi el va fi în termenii care eu sper că Federaţia Rusă să fie conştientă că nu îşi doreşte un astfel de răspuns. Este vorba despre un răspuns din partea NATO, pe de-o parte, printr-o consolidare proporţională, dar consistentă a flancului estic. Pe de altă parte, răspunsul este reprezentat de o reacţie a Uniunii Europene într-un pachet foarte robust, foarte substanţial de sancţiuni”, a declarat Bogdan Aurescu.
Întrebat în ce constă acest răspuns, Aurescu a declarat că este vorba despre anumite sancţiuni.
”Este vorba despre sancţiuni cu caracter economic, este vorba de sancţiuni care ating domeniul financiar şi respectiv comercial. este vorba despre sancţiuni individuale cu privire la anumite persoane care sunt implicate în lanţul de luare a deciziilor. Nu pot să dau acum mai multe elemente, fiindcă procesul este încă în curs, dar pot să vă asigur că acest pachet de sancţiuni este unul destul de substanţial şi va produce consecinţe masive şi costuri severe Federaţiei Ruse”, a declarat Bogdan Aurescu.