Nevaccinații au voie în supermarketurile din mall-urile bucureștene. Măsurile au intrat în vigoare duminică noapte

Cu toate că Bucureștiul a ajuns la cea mai ridicată incidență de la debutul pandemiei, iar valul cinci încă nu și-a atins vârful, Guvernul a modificat unele din regulile antiepidemice care se vor aplica în următoarea lună și a eliminat o restricție – cea care privea accesul în supermarketurile din malluri pentru persoanele nevaccinate.

Astfel, magazinele alimentare din mall-uri vor putea primi clienți fără să le mai ceară certificatul verde, dacă își fac culoare de acces, circulație și ieșire separate, potrivit noilor reglementări adoptate săptămâna trecută, odată cu prelungirea stării de alertă pentru încă o lună, scrie Digi24.

Prefectul Capitalei, Alexandra Văcaru, a declarat că după prelungirea stării de alertă prin hotărâre de guvern, a fost convocată vineri o ședință a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), iar de duminică noaptea au intrat în vigoare la nivelul Capitalei noile măsuri.

În ceea ce privește accesul tuturor persoanelor în magazinele alimentare din parcurile și centrele comerciale, o altă condiție este asigurarea unui spațiu de 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și a unui număr limitat de coșuri de cumpărături, a menționat Alexandra Văcaru. Instituția prefectului nu a primit însă până în acest moment solicitări sau apeluri telefonice din partea centrelor comerciale pentru clarificări suplimentare în privința noilor reglementări.

Nu mai există două praguri de incidență

Alexandra Văcaru a explicat ce alte modificări au intervenit după hotărârea de guvern de prelungire a stării de alertă.

„Principala modificare este că nu mai avem două praguri de incidență – aveam de 1 și de 3 la mia de locuitori. Acum rămâne unul singur, cel de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, în funcție de care au loc o serie de modificări, în principal în ceea ce privește gradul de ocupare a suprafeței maxime din cadrul diferitelor spații, în funcție de context – că e vorba de săli de spectacol, că e vorba de săli de joc, restaurante, cafenele – deci avem un prag, la peste 3 la mia de locuitori: un grad de ocupare de 30 la sută”, a precizat Alexandra Văcaru. Ea a subliniat că în condițiile actuale ale ratei de incidență din București, de peste 30 la mia de locuitori, această cerință, grad de ocupare de doar 30 la sută, rămâne în vigoare.

Există o singură excepție pentru acest prag – în cazul sălilor de joacă pentru copii, acolo este permis 50 la sută.

O altă modificare se referă la persoanele care au trecut prin boală, în ceea ce privește accesul lor în spațiul public. „Până acum, aveam o perioadă de referință între a 5-a zi și a 180-a zi de la momentul confirmării infectării, dar acum avem ca punct de plecare pentru această perioadă ultima zi a izolării”, a precizat Alexandra Văcaru.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati