”Agentul” Marcel a înșelat o văduvă din Bucureşti cu 300 de mii de euro

O văduvă din Bucureşti a fost înşelată cu nu mai puţin de 300 de mii de euro de un escroc sentimental. Femeia care are peste 50 de ani este acum îngropată în datorii.

O văduvă în vârstă de 54 de ani din București, cu doi copii, a decis să intre pe un site de matrimoniale, cu speranța că o să întâlnească iubirea vieții. Pe site-ul respectiv a întâlnit un bărbat, la 50-60 de ani (femeia nu știe exact), care folosea numele de „Marcel” (clar era un pseudonim).

La început au purtat discuții doar online, apoi s-au întâlnit și față-n față, iar dragostea plutea în aer. Domnul Marcel i-a spus că ea este femeia vieții lui, i-a promis că o va face cea mai fericită, că se vor muta într-o vilă și că se vor stabili în Italia. Din păcate, femeia chiar l-a crezut, scrie antena3.ro.

Escrocul Marcel, ”agentul secret”, avea datorii la Fisc

La un moment dat, întrebat cu ce se ocupă de fapt, „Marcel” i-a zis că face parte dintr-un serviciu secret al României și că are niște datorii în Italia, la Fisc. Escrocul sentimental i-a spus că are nevoie de mari sume de bani pentru a-și debloca afacerile de acolo, urmând ca apoi să își recupereze averea de milioane de euro și să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți.

Una peste alta, femeia i-a oferit în mai multe tranșe suma de 280.000 de euro, parte dintre ei dați char pe aeroportul Otopeni înainte de a pleca în Italia „să-și rezolve problemele cu Fiscul”.

Omul s-a făcut nevăzut, iar la un moment dat nu i-a mai răspuns nici la telefon. În cele din urmă femeia păgubită s-a adresat poliției în încercarea disperată de a-și recupera banii.

Pentru că a făcut credite la bănci, femeia riscă să piardă tot și să rămână fără casă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati