Tinerii din România sunt cei mai săraci din UE. Care este cea mai afectată categorie de vârstă

România ocupă primul loc în UE în ceea ce privește rata deprivării materiale şi sociale severe în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, potrivit datelor Eurostat.

În UE, rata deprivării materiale şi sociale severe în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani a fost de 7% în 2020, în creștere cu două puncte procentuale față de anul precedent.

Potrivit raportului, în rândul populației totale, rata deprivării materiale şi sociale severe a fost aceeaşi (7%).

 

eurostat
 

Țările cu cea mai mare proporţie de tineri care au fost grav defavorizaţi din punct de vedere material şi social în 2020 sunt România (24%), Bulgaria (21%) şi Grecia (16%).

Proporţia a fost mai mică de 3% în 11 din cele 26 de state membre (cu date disponibile), respectiv Luxemburg, Croaţia, Estonia, Finlanda, Slovenia, Polonia, Ţările de Jos, Cehia, Cipru, Suedia şi Austria.

Față de 2019, cele mai mari creşteri ale ratei deprivării materiale şi sociale severe pentru tineri s-au înregistrat în România, Irlanda şi Germania (toate +3 pp; pauză în seria cronologică pentru Irlanda şi Germania).

La polul opus, cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Slovacia (-2 pp), Finlanda, Grecia şi Croaţia (toate -1 pp).

Subgrupele de vârstă defavorizate grav din punct de vedere material și social

România a înregistrat cele mai mari creşteri ale proporţiilor de tineri de 15-19 ani şi 25-29 de ani care au fost grav defavorizate din punct de vedere material şi social (aproximativ +4 pp) în 2020 față de anul precedent.

În ce priveşte tinerii de 20-24 de ani, cea mai mare creştere a fost înregistrată în Irlanda (+5 pp), iar cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Slovacia (-4 pp în rândul tinerilor de 15-19 ani), Malta (-3 pp în rândul tinerilor de 20-24 de ani) şi Grecia (-2 pp în rândul 25-29 de ani), potrivit Adevărul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati