Primăria Sectorului 1 acuză consilierii PNL şi PSD că blochează dezbaterea bugetului

Primăria Sector 1 acuză consilierii PNL şi PSD că blochează dezbaterea bugetului, întrucât comisiile de specialitate refuză să emită avizele necesare. Acestea sunt consultative, dar obligatorii. USR Sector 1 va depune plângeri penale pe numele a doi consilieri liberali, preşedinţi de comisii.

”Investiţiile în Sectorul 1 prevăzute pentru anul 2022 sunt în acest moment blocate în Consiliul Local de consilierii PNL şi PSD care refuză să pună în discuţie proiectul de buget. Un document esenţial pentru întreaga comunitate locală, iar neaprobarea acestuia atrage blocaje de natură financiară asupra întregii activităţi a administraţiei publice a Sectorului 1”, a transmis miercuri Primăria Sector 1, potrivit news.ro.

Instituţia susţine că ”blocajul este la nivelul comisiilor de specialitate care în mod abuziv nu transmit avizele cu caracter consultativ, favorabile sau nefavorabile, necesare pentru ca acest proiect de hotărâre să poată fi supus dezbaterii, amendării, modificării şi aprobării conform legii”.

”S-a întâmplat de trei ori până acum: 1 februarie, 3 februarie şi 10 februarie. Următoarea şedinţă a Consiliului Local este vineri, 18 februarie. Ne aflăm în faţa unei situaţii în care consilierii locali practic refuză să-şi îndeplinească atribuţiile stabilite de Codul Administrativ”, a mai transmis instituţia.

Potrivit sursei citate, proiectul aşteaptă avizele Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, impozite şi taxe locale, condusă de consilierul local Dinu Gheorghe (PNL), şi al Comisiei de administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi patrimoniu, condusă de consilierul local Raluca Haliţ (PNL).

”Menţionăm că Primarul Sectorului 1 a invitat, pe 14 ianuarie, la şedinţa privind dezbaterea şi formularea unor eventuale propuneri asupra proiectului de buget toţi reprezentanţii partidelor politice în Consiliul Local al Sectorului 1 împreună cu reprezentanţii aparatului de specialitate al primarului şi instituţiilor publice înfiinţate de Consiliul Local Sector 1”, a mai transmis Primăria Sector 1.

Sursa citată a prcizat că USR Sector 1 va formula plângeri penale împotriva celor doi pentru abuz în serviciu şi pentru blocarea activităţii Primăriei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati