FOTO/ Cantități mari de deșeuri toxice au fost arse la marginea Capitale

Polițiștii locali au găsit cantități mari de deșeuri toxice arse, la marginea Bucureștiului, aceasta fiind sursa poluării din București, transmite Primăria Capitalei. Potrivit polițiștilor, aceste fapte ilegale se descoperă greu, pe motiv că arderile au loc noaptea, pe terenuri spre care accesul este dificil, potrivit digi24.ro.

Cantități mari de deşeuri toxice arse, în special cauciucuri, cabluri electrice şi resturi provenite din dezmembrări auto au fost găsite de polițiștii locali la marginea Bucureștiului, informează Primăria Capitalei. Potrivit sursei citate, aceasta este o sursă importantă de poluare, arderile având loc noaptea.

Potrivit PMB, mai multe zone cu acumulări masive de deşeuri au fost descoperite, vineri, de poliţiştii locali ai Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control Bucureşti (DGPLCB)cu ocazia unor acţiuni de combatere a poluării aerului în Capitală.

În urma arderii ilegale a acestora, în atmosferă sunt eliberate substanţe chimice sub forma unor compuşi foarte toxici atât pentru oameni, cât şi pentru mediul înconjurător.

Terenurile – sursă a poluării aerului în Capitală – sunt situate la marginea Bucureştiului, în zone nepopulate, accesul făcându-se pe drumuri neasfaltate, aproape impracticabile, potrivit sursei citate.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii locali au constatat că aceste activităţi ilegale – care aduc prejudicii majore mediului înconjurător – se produc în special noaptea, tocmai pentru a face imposibilă depistarea arderilor.

Persoanele responsabile de arderea ilegală a deşeurilor şi, implicit, de poluarea aerului în Bucureşti urmează să fie identificate și sancționate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati