Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, precizează că cifrele arată că am trecut cu bine peste acest val și măsurile luate au fost bune. Astfel, în următoarele 3 săptămâni vom ajunge la un număr cu trei cifre în cazul raportării zilnice.
”În ceea ce privește evoluția deceselor, 485 de cazuri au fost maximul de decese înregistrare anterior după data decesului, nu după data raportării, acum am avut un maxim de 152 de cazuri, dar lucru care este mai relevant se referă la evoluția săptămânală a cazurilor de deces. Acolo, media săptămânală în valul patru a fost de 463, iar cea mai mare medie săptămânală în acest val a fost de 128 de decese.
Deja am intrat pe un trend descrescător și observați că este o diferență foarte mare nu numai în ceea ce privește media săptămânală a numărului de decese ci și durata de evoluție a acestui val care va avea o durată mai scurtă”, a declarat Alexandru Rafila.
Tulpina Omicron devine cvazidominantă în România
Potrivit ministrului, tulpina Omicron devine cvazidominantă în România și peste 95% din totalul secvențierilor arată că bolnavii au această tulpină.
„Cred că această evoluție va încheia de fapt și acest al 5-lea val al pandemiei în următoarele 3 săptămâni. Cred că în următoarele 3 săptămâni putem să discutăm despre revenirea la valori scăzute ale numărului de infectări și sperăm să revedem acest trend cât mai rapid. Poate mai repede decât 3 săptămâni. În ceea ce privește numărul de cazuri de la terapie intensivă, o primă țintă, dacă vreți, ar trebui să fie atinsă, ar trebui să fie scăderea sub 50 % a gradului de ocupare a paturilor de la terapie intensivă, adică sub 900 de cazuri la terapie intensivă. Și, bineînțeles, acest lucru să fie corelat cu un trend descrescător general al numărului de cazuri noi înregistrate, dar și al numărului de cazuri internate și în secțiile de terapie intensivă”, a mai spus Rafila.
Ministrul Sănătății a precizat că a fost o scădere a numărului de cazuri intervalul 14 – 21 februarie.
„Această evoluție descendentă este legată de faptul că nu există niciun fel de estimare că se va ajunge la maximul ocupării capacităților de spitalizare, respectiv de spitalizare la secțiile de terapie intensivă. Am trecut cu bine de acest val. A fost o abordare corectă din punct de vedere al sănătății publice, care a menținut deschise școlile care a menținut deschise activitățile economice și care cred că se va solda în final și cu mult mai puține victime. Sigur sunt lucruri care țin de modul în care tulpina Omicron produce îmbolnăvirile, dar având în vedere numărul mare de cazuri înregistrat până în acest moment, cred că a fost o bună abordare”, a mai declarat Alexandru Rafila, potrivit Mediafax.