Intervenție la un imobil degradat din Sectorul 2, de unde cădeau bucăți din tencuială – FOTO

Polițiștii locali ai Sectorului 2 au fost solicitați să intervină prin măsuri specifice la un imobil aflat în stare de degradare, de unde cădeau bucăți din tencuiala fațadei. La acțiune au participat și pompierii militari.

Pompierii militari, aflați la fața locului, pe strada Vasile Lascăr nr. 10, au îndepărtat elementele de zidărie compromise, ce puteau provoca accidente tragice.

În același timp, polițiștii locali, prezenți pe tot parcursul activităților, au monitorizat și balizat zona, inclusiv prin fluidizarea traficului rutier.

”Reluăm precizarea că, în conformitate cu art. 27 din Legea nr. 10/1995, rep. privind calitatea în construcții, proprietarii construcțiilor au următoarele obligații principale:
a) efectuarea la timp a lucrărilor de întreținere și de reparații care le revin, prevăzute conform normelor legale în cartea tehnică a construcției și rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a construcțiilor;
c) asigurarea urmăririi comportării în timp a construcțiilor, conform prevederilor din cartea tehnică și reglementărilor tehnice;
e) asigurarea realizării lucrărilor de intervenții asupra construcțiilor, impuse prin reglementările legale;
f) asigurarea efectuării lucrărilor din etapa de postutilizare a construcțiilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.”, susține Poliția Locală Sector 2 într-o postare pe Facebook.

Astfel, proprietarii vor suporta cheltuielile pentru întreținerea şi repararea imobilelor pe care le dețin, iar în caz de accident sunt obligați să plătească despăgubiri, mai spune sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati