Ministrul Economiei îi cere Gabrielei Firea să prezinte un plan de reabilitare a rețelei de termoficare

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, îi cere primarului general Gabriela Firea să prezinte un plan de reabilitare a rețelei de termoficare, pentru că „bucureștenii nu trebuie să sufere din cauza incompetenței”.

„Rețeaua de termoficare, aflată în administrarea Primăriei Capitalei, nu se repară cu declarații, asa cum crede Gabriela Firea. Premierul nu a făcut decât să arate problemele pe care fosta RADET nu le-a rezolvat.

În disperare de cauză, pentru ca nu poate explica de ce nu a rezolvat problemele primarul Capitalei lanseaza atacuri nejustificate.

În calitate de ministru al Economiei si Energiei am luat măsuri ca ROMGAZ și ELCEN să asigure mijloacele necesare încălzirii, însă Primăria, prin RADET, nu s-a preocupat în nici un fel. Ii cer primarului Capitalei sa prezinte un plan de reabilitare a rețelei de termoficare. Bucurestenii nu trebuie sa sufere din cauza incompetentei!”, a scris Popescu, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati