Incendiu la o spălătorie de haine în Bragadiru

Un incendiu puternic a izbucnit, marţi seară, la o spălătorie de haine din Bragadiru, judeţul Ilfov. În zonă sunt degajări mari de fum și aproape 10 mașini de pompieri au fost mobilizate pentru stingerea flăcărilor, potrivit Agerpres.

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, incendiul s-a manifestat în interiorul halei, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi. În hală sunt depozitate materiale uşor inflamabile.

Pompierii acţionează la acest moment cu nouă autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autoscări şi două autospeciale pentru descarcerare SMURD pentru a lichida incendiul. S-au format echipe de căutare-salvare.

Potrivit ISUBIF, nu sunt victime, iar incendiul nu s-a extins.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati