Vicepremierul Kelemen Hunor, președinte UDMR, a declarat miercuri, la B1TV, că înjumătățirea accizelor la carburanți, anunțată de ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, după ședința de coaliție de marți, nu va fi pusă în practică până nu se face „o analiză foarte exactă, serioasă”.
„A fost ieri o discuție în coaliție, într-adevăr, și despre reducerea accizei la carburanți și a rămas să nu ieșim până când nu există o analiză foarte exactă, serioasă și până când nu există o întâlnire între premier și OMV, Rompetrol și ceilalți jucători sau actori de pe piață”, a spus Kelemen Hunor, potrivit Libertatea.
„Urmează să mai avem o discuție despre acest subiect să vedem tot ce înseamnă impact politic, financiar, social”, a declarat președintele UDMR. Întrebat ce urmează, după ce ministrul PSD de Finanțe, Adrian Câciu, a lansat deja propunerea în spațiul public și susținea că va genera o ieftinire de peste un leu la pompă, Kelemen Hunor a replicat: „Are dreptate, cu asta s-ar reduce prețul, dar trebuie să așteptăm discuțiile cu actorii de pe piață și un impact foarte clar, ce se va întâmpla, fiindcă poți să reduci trei luni, șase luni, o perioadă, după care brusc dacă urcă prețul e o problemă”.
Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat tot miercuri că înjumătățirea accizelor la carburanți, anunțată de ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, este posibil să nu poată fi pusă în practică, iar România riscă infringementul.
„Este o acciză, iar dacă reducerea este sub acciza minimă, infringementul este declanșat automat și diferența trebuie plătită de la buget”, a afirmat Cîțu într-o declarație de presă.