Consiliul UE blochează activele financiare ale lui Vladimir Putin şi Serghei Lavrov. UE îl plasează pe Putin pe lista de sancţiuni după invazia din Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin şi ministrul său de externe Serghei Lavrov se află pe lista persoanelor sancţionate de Uniunea Europeană ca răspuns la invazia Ucrainei, a anunţat vineri şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.

”Acesta este un pas important. Singurii lideri din lume sancţionaţi de UE sunt preşedintele sirian Bashar al-Assad şi preşedintele belarus Alexander Lukaşenko, iar acum Putin pentru Rusia”, a declarat Josep Borrell într-o conferinţă de presă.

El a vorbit după o reuniune a miniştrilor de externe din UE-27 care au aprobat în mod oficial un pachet de sancţiuni fără precedent împotriva Rusiei, anunţat joi seara de şefii de stat şi de guvern europeni.

Sancţiunile care îi vizează pe Vladimir Putin şi Serghei Lavrov sunt ”aceleaşi” cu cele prevăzute pentru celelalte personalităţi menţionate pe această listă neagră europeană, inclusiv ”îngheţarea activelor”, a precizat Borrell, conform Agerpres.

Londra plănuieşte, de asemenea, sancţiuni „iminente” împotriva liderului de la Kremlin şi a ministrului său de externe.

Toţi membrii Dumei, camera inferioară a parlamentului, se află acum pe lista UE, precum şi 26 de oameni de afaceri. Persoanele sancţionate au, de asemenea, interdicţie de a intra în UE.

”Nu pot sublinia îndeajuns cât de grav este acest lucru”, a declarat Borrell, care a afirmat că pachetul de sancţiuni este „cel mai dur implementat vreodată”. El a subliniat că UE ar putea lua în continuare măsuri de retorsiune suplimentare, dacă este necesar, dar „pentru moment trebuie să ne concentrăm eforturile asupra punerii în aplicare” a ceea ce s-a decis deja.

UE a decis să limiteze drastic accesul Rusiei la pieţele de capital europene, ceea ce face mai dificilă şi mai costisitoare finanţarea datoriei sale. De asemenea, va reduce accesul ţării la tehnologii esenţiale, privând-o de componente electronice şi software, ceea ce va afecta grav economia ţării.

Avioanele, piesele şi echipamentele pentru industria aerospaţială şi tehnologia de rafinare pentru industria petrolieră nu vor mai putea fi exportate în Rusia. Aceste restricţii vor afecta, de asemenea, bunurile cu dublă utilizare (civilă şi militară).

Băncile din UE nu vor putea accepta depozite de peste 100.000 de euro de la cetăţeni ruşi, iar mai multor companii ruseşti de stat li se va refuza accesul la finanţare din partea UE.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati