Bucureştenii au donat trei tone de produse pentru refugiaţii din Ucraina la centrul de la Arena Naţională

Bucureştenii au donat în trei zile trei tone de produse pentru refugiaţii din Ucraina, la centrul deschis de Municipalitate la Arena Naţională, a anunţat viceprimarul Horia Tomescu.

El a scris, miercuri, pe Facebook, că donaţiile continuă să vină şi a apreciat că este „o mobilizare fără egal”.

“Și donațiile continuă să vină! E o mobilizare fără egal, care arată că știm să fim alături de vecinii noștri și că suntem pregătiți să ajutăm, fiecare, cu tot ce putem.”, a scris acesta pe Facebook.

Horia Tomescu a adăugat că, pentru a susţine „efortul umanitar”, cei interesaţi pot aduce în continuare donaţiile lor pentru refugiaţi la Arena Naţională, clădirea Academiei de Tenis, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-18:00.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati